
Cu ocazia celei de-a 160-a aniversări a Unirii Principatelor Române Moldova și Valahia, Asociația ”Răsăritul Românesc” din Chișinău a decis acordarea Diplomei de excelență 2018 (plachetă) următoarelor personalități române și străine:
- Înaltpreasfințitul Părinte LAURENȚIU, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Transilvaniei, Președinte al Comisiei sinodale pentru Canonizări, pentru contribuția deosebită la canonizarea Sfântului Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe – Ismail.
- Preasfințitul Părinte VENIAMIN, Episcopul Basarabiei de Sud, pentru organizarea pe baze noi a Episcopiei Basarabiei de Sud (fostă a Cetății Albe – Ismail) și pentru contribuția deosebită la canonizarea Sfântului Ierarh Dionisie al Cetății Albe – Ismail.
- Excelența Sa Mihai GRIBINCEA, Ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Republicii Moldova la București, pentru promovarea activă și eficientă a relațiilor speciale și privilegiate dintre cele două state românești.
- Domnul Daniel GHEORGHE, deputat în Parlamentul României, pentru servirea constantă, cu dăruire și abnegație a cauzei românilor din afara granițelor Țării.
- Domnul Victor OPASCHI, Secretar de Stat, șeful Secretariatului de Stat pentru Culte, pentru sprijinul constant, îndelungat și eficient acordat comunităților religioase românești din jurul granițelor țării și diaspora.
- Domnul Mihai CHIRICA, primarul municipiului Iași, capitală istorică a României, pentru promovarea activă și eficientă a valorilor naționale și pentru servirea exemplară a idealului românesc de unitate.
- Domnul Evgheni ȘCEBETUN, președintele Centrului Cultural Român ”Casa Mare” din Tomsk, pentru organizarea și conducerea cu abnegație a primului centru cultural românesc din Siberia, Federația Rusă.
- Domnul Constantin NICEA, medic aromân din Bitola (Macedonia), fost medic personal al lui Milton Manachia, pentru întreaga activitate în serviciul cauzei românilor de viță aromână din Macedonia și Balcani.
- Doamna profesor universitar dr. Manuela NEVACI, cercetător la Institutul de Lingvistică „Alexandru Rosetti – Iorgu Iordan” al Academiei Române, pentru cercetarea pe teren a dialectelor istorice românești și activitate publicistică prodigioasă în domeniu.
- Părintele Ovidiu Doru URSU, protopop de Bor și Lăpușna în cadrul Vicariatului Ortodox Român al Timocului din Episcopia Daciei Felix, pentru slujirea jertfelnică și neobosită a lui Dumnezeu în mijlocul Comunității Românilor de la sud de Dunăre (Valea Timocului, Valea Moravei și Homolie).
- Doamna Violeta GORGOS, regizor, pentru realizarea serialului ”Expedițiile Memoriei” despre românii din Kazahstan și Siberia și a documentarului ”Marea Unire în oglinda Prutului”, având protagoniști din Chişinău, Cernăuţi, Iaşi, Bălţi, Ismail şi Tatarbunar.
- Domnul Călin PANTEA, cartograf, profesor la liceul ”Constantin Brâncuși” din Oradea, pentru contribuția deosebită la cartografierea spațiului etnic și istoric românesc.
- Părintele Eftimie MITRA, starețul Schitului ”Tuturor Sfinților Români” din Grădiștea de Munte, județul Hunedoara, pentru sprijinirea Centrului social „Maica Domnului, bucuria celor necăjiţi” din Poroșkovo (Transcarpația) și colaborarea cu Asociația ”Orizonturi noi carpatine” din Slatina.
- Domnul profesor universitar dr. Shigeo MUTSUSHIKA, directorul Centrului de Cercetare a Europei Extinse din cadrul Universităţii din Shizuoka, Japonia, pentru contribuția deosebită, prin scris și cercetare, la dezvoltarea relațiilor româno-nipone.
- Domnul Nicolae MOȘU, președintele Societății ”Valul lui Traian” a Românilor din raionul Tatarbunar, regiunea Odesa, pentru servirea constantă, îndelungată, cu dăruire și abnegație a cauzei românilor din sudul istoric al Basarabiei.
- Doamna Elena NANDRIȘ, primarul comunei Mahala-Ostrița din regiunea Cernăuți, pentru promovarea activă și eficientă, în spirit european, a legăturilor cu alte comunități românești din România și Republica Moldova.
- Doamna dr. Iulia WISOȘENSCHI, cercetător la Institutul de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu” al Academiei Române, pentru albumele ”Lecturi vizuale etnologice la aromânii din Albania”, zonele Corcea, Câmpia Muzachiei, Saranda și Girocastru.
- Domnul Marcel SNEGUR, primarul comunei Parcani, Edineț, pentru inițierea și adoptarea în premieră a unei Declarații de Reunire, exemplu curajos urmat în anul Centenarului Marii Uniri de numeroase alte primării și consilii locale din Republica Moldova.
- Domnul conferențiar universitar dr. Nistor BARDU, din cadrul Universtității ”Ovidius” din Constanța, pentru albumele ”Lecturi vizuale etnologice la aromânii din Albania”, zonele Corcea, Elbasan, Gramsh și Pogradec.
- Domnul Ștefan PURICI, pictor bisericesc din Cernăuți, pentru talent artistic deosebit și pentru promovarea, cu mijloacele artei iconografice, a valorilor tradiționale românești de expresie creștină.
- Doamna Silvia DUMITRACHE, președintele Asociației Femeilor Române din Italia, pentru apărarea drepturilor și libertăților românilor din diaspora emergentă și promovarea imaginii României peste hotare.
- Domnul Ervino CURTIS, președintele Asociației culturale italo-române ”Decebal” din Trieste, Italia, pentru promovarea activă a cauzei minorității istroromâne în dificultate extremă din Croația.
- Domnul Pandi BELLO, muzicolog aromân din Corcea, Albania, pentru promovarea constantă și eficientă a identității culturale românești a minorității aromâne autohtone înrudite din Albania.
- Domnul profesor universitar dr. Richard SÂRBU, din cadrul Universității de Vest din Timișoara, pentru contribuția deosebită la cercetarea dialectului istoric istroromân aflat în pericol de extincție.
- Domnul Daniel ȚECU, președintele Federației Asociațiilor de Români din Europa, pentru apărarea drepturilor și libertăților românilor din diaspora emergentă și promovarea imaginii României peste hotare.
Chișinău, 24 ianuarie 2019
PERSONALITĂȚI ROMÂNE ȘI STRĂINE DISTINSE ÎN ANII ANTERIORI:
- Preafericitul Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române,pentru consecvența și puterea de a transpune în faptă proiectul național Catedrala Mântuirii Neamului din București.
- Preasfințitul Părinte ANTONIE de Orhei, vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, pentru prezența și lucrarea activă în mijlocul comunităților locale ale Mitropoliei Basarabiei (Patriarhia Română).
- Preasfințitul Părinte DANIIL STOENESCU, Episcop locțiitor al Episcopiei Dacia Felix, pentru primirea din nou a românilor sud-dunăreni ziși vlahi din Valea Timocului, Valea Moravei și Homolie în comuniunea directă a Bisericii Neamului, după o nefastă întrerupere de aproape 200 de ani.
- Preasfințitul Părinte Petru GHERGHEL, Episcop al Diecezei Romano-Catolice de Iași, pentru servirea exemplară a idealului național de unitate românească și protejarea identității românilor romano-catolici din România și diaspora.
- Preacucernicul Părinte Boian ALEXANDROVICI, protopop al Daciei Ripensis și Vicar Ortodox Român al Timocului, pentru slujirea jertfelnică și neobosită a lui Dumnezeu în mijlocul Comunității Românilor de la sud de Dunăre (Valea Timocului, Valea Moravei și Homolie).
- Altețea Sa Regală Principesa MARGARETA a României, pentru reluarea în 2013 a tradiției membrilor Casei Regale a României de a vizita Basarabia și de a fi din nou aproape de românii de la răsărit de Prut.
- Altețea Sa Regală PRINCIPELE RADU al României, pentru servirea cauzei românești și promovarea cu succes a ideii de restabilire a monarhiei naționale.
- Excelența Sa NICOLAE AL ROMÂNIEI MEDFORTH-MILLS pentru memorabila și încurajatoarea vizită oficială în Basarabia (Chișinău, Orhei, Bălți, Soroca) din 18-24 februarie 2015, ca reprezentant al Casei Regale a României.
- Excelența Sa Titus CORLĂȚEAN, Ministrul Afacerilor Externe al României, pentru susținerea fermă și eficientă a parcursului european al Republicii Moldova și apărarea drepturilor românilor din Transnistria.
- Excelența Sa Bogdan AURESCU, Ministru al Afacerilor Externe al României, pentru promovarea activă și eficientă a interesului național, susținerea cursului european al Republicii Moldova, inaugurarea Centrului de Informare al României la Comrat și pentru apărarea drepturilor românilor din Transnistria și din Valea Timocului (Serbia de răsărit).
- Excelența Sale Vasile SOARE, Ambasadorul României în Federaţia Rusă, pentru susţinerea şi promovarea identităţii naţionale a etnicilor români din spaţiul ex-sovietic, precum și pentru eforturile dedicate amenajării şi inaugurării la 25 octombrie 2015 a Cimitirului Militarilor Români căzuți în luptele de la Stalingrad (1942-1943).
- Excelența Sa Daniel IONIȚĂ, ambasador extraordinar și plenipotențiar al României la Chișinău, pentru servirea cu dăruire, profesionalism și competență a interesului național românesc de unitate.
- Excelența Sa Viorel STĂNILĂ, ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Macedonia, pentru servirea cu dăruire, profesionalism și competență a interesului național românesc de unitate culturală și spirituală, promovarea dialectului istoric aromân al limbii române comune și susținerea minorității aromâne înrudite din Republica Macedonia și Balcani.
- Excelența Sa Anca CORFU, Consul General al României la Cahul, pentru susţinerea şi promovarea identităţii naţionale a etnicilor români de la răsărit de Prut și pentru cooperarea eficientă cu administrațiile locale din zona de jurisdicție.
- Excelența Sa Eleonora MOLDOVAN, Consul General al României la Cernăuți, pentru servirea cu dăruire și competență a interesului național de unitate și pentru cooperare fructuoasă cu administrațiile locale din regiunile Cernăuți și Transcarpatică.
- Maestrul Eugen DOGA, compozitor român de renume mondial, pentru întreaga activitate în serviciul artei și culturii naționale și universale.
- Maestrul Nicolae BOTGROS, dirijor și conducător artistic al Orchestrei Naționale de Muzică Populară Lăutarii,pentru meritul de a conduce cu talent și dăruire cea mai mare orchestră de muzică populară românească din secolele XX și XXI.
- Maestrul Spiridon VANGHELI, scriitor,pentru meritul de a fi cel mai mare scriitor român contemporan pentru copii și cel mai tradus și editat scriitor român pentru copii în limbile popoarelor lumii.
- Domnul Ion CARAMITRU, Președinte al Societății de Cultură Macedo-Română, pentru sprijinul constant, îndelungat și exemplar acordat minorității aromâne înrudite din statele balcanice.
- Domnul Emil ȚÎRCOMNICU, etnolog, pentru cercetarea etnografică a românilor sud-dunăreni: aromâni, meglenoromâni și timoceni.
- Domnul Pano BAKALLI, copreședinte al Uniunii Naționale a Aromânilor din Albania, Președinte al Fundației Naționale ”Nicolae Iorga” din Saranda, pentru organizarea comunității aromânilor din Albania, promovând și apărând drepturile aromânilor din această țară în cooperare cu statul înrudit România.
- Domnul Ilia GJOKA, copreședinte al Uniunii Naționale a Aromânilor din Albania, președinte al Ligii Aromânilor din Albania, pentru organizarea comunității aromânilor din Albania, promovând și apărând drepturile aromânilor din această țară în cooperare cu statul înrudit România.
- Domnul Spiru FUCHI, poet aromân din Albania, pentru talent artistic deosebit și pentru utilizarea ortografiei consacrate a dialectului istoric macedoromân/aromân pe baza alfabetului latin, cu utilizarea diacriticelor în cazul literelor Ăă, Ââ, Ḑḑ, Îî, Ľľ, Ńń, Șș, Țț.
- Domnul Constandin IANCU, director al Școlii Aromâne din Diviaca, județul Lușnea, Albania, pentru meritul de a menține vii, de-a lungul anilor, prima grădiniță românească de copii și prima școală românească în Albania.
- Domnul Mite KOSTOV PAPULI, președinte al Partidului Aromânilor din Macedonia, Skopje, pentru meritul de a organiza comunitatea aromânilor din Republica Macedonia, promovând și apărând drepturile aromânilor din această țară în cooperare cu statul înrudit România.
- Domnul Petar ATANASOV, profesor meglenoromân din Republica Macedonia, pentru alcătuirea Atlasului și Dicționarului dialectului meglenoromân și pentru întreaga activitate în serviciul științei lingvistice românești.
- Domnul Nicolae SARAMANDU, eminent lingvist, Institutul de Lingvistică al Academiei Române, pentru elaborarea și publicarea Atlasului lingvistic al dialectului aromân, lucrare fundamentală de referință cuprinzând toate variantele actuale ale dialectului aromân din Grecia, Albania, Bulgara și Republica Macedonia (graiurile pindean, fărșerot, grămostean, grabovean și gopeșean-moloviștean).
- Domnul Iosif KRUTI, profesor și director al școlii românești din Diviaca, județul Lușnea, Albania, pentru meritul de a menține vii, în continuare, prima grădiniță românească de copii și prima școală românească în Balcani.
- Domnul Zisa MUȘA, sculptor aromân din Albania, pentru sculptarea, împreună cu fiul său Mario MUȘA, a bustului istoricului Nicolae Iorga instalat, prin grija și cheltuiala Institutului Cultural Român, pe malul Golfului Corfu la Saranda, Albania.
- Doamna Adina BERCIU DRĂGHICESCU, reputat istoric, profesor la Universitatea București, pentru volumele ”Românii din Balcani, cultură și spiritualitate la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea” și ”Școli și biserici din Peninsula Balcanică”.
- Domnul Stoica LASCU, reputat istoric, profesor la Universitatea Ovidius din Constanța, pentru cercetarea și promovarea activă a istoriei românității balcanice și pentru volumul ”Românii balcanici în Dobrogea”.
- Domnul Emil Petru RAȚIU, președinte al Asociației culturale lu Rumeri din Istrie ”Andrei Glavina”,pentru apărarea consecventă a drepturilor culturale ale minorității istroromâne deosebit de amenințate și a dialectului istoric istroromân inclus de UNESCO în Cartea Roşie a limbilor în pericol.
- Domnul Pepo GLAVINA, nepot al profesorului Andrei Glavina, Apostolul istroromânilor, pentru promovarea dialectului istoric istroromân în dificultate şi a culturii istroromâne.
- Domnul dr. Petru NEIESCU, președinte al Societății Române de Dialectologie, pentru cercetarea dialectelor istorice istro-român și aromân și a graiurilor românești din Valea Timocului și Moravei.
- Domnul Goran FILIPI, eminent lingvist, membru al Academiei de Științe și Arte a Croației, pentru cercetarea dialectului istoric istroromân în pericol și pentru elaborarea și publicarea Atlasului Lingvistic Istroromân.
- Domnul Stevan MIHAILOV, președinte al Comunității Românilor din Serbia, pentru organizarea comunității românilor din Serbia în cooperare cu statul înrudit România.
- Domnul dr. Slavoljub GACOVIĆ, istoric și etnolog român din Zăiceri, Serbia, pentru volumele ”De la cetățenii romani la populația română în zona Timocului (sec. I-XIV)”, ”Istoria şi identitatea la Românii timoceni” și „Românii timoceni de la romanizare la începuturile turcocraţiei – contribuţii istorice”.
- Domnul Dușan PRVULOVIĆ, președinte al Comitetului pentru Drepturile Omului din Negotin, Valea Timocului, pentru promovarea constantă a drepturilor naționale ale românilor din Serbia de răsărit.
- Domnul Ivo GHEORGHIEV, președinte al Uniunii Etnicilor Români AVE din Bulgaria, pentru promovarea constantă a drepturilor naționale ale românilor din Bulgaria.
- Doamna Maria BERÉNYI, director al Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria, pentru stăruință în cercetarea istoriei Bisericii Ortodoxe şi a celei Greco-Catolice, a fundaţiilor private şi bisericeşti, a coloniilor macedoromâne din Ungaria și Transilvania, a formării elitelor române la Universităţile din Budapesta și a rolului femeii în societatea şi cultura românească din Transilvania și Ungaria secolului al XIX-lea.
- Doamna Eva IOVA-ȘIMON, jurnalistă, director al publicației FOAIA ROMÂNEASCĂ din Ungaria, pentru abordarea constantă în presă, cu nerv și cu talent, a problematicii românilor din Ungaria și pentru combaterea în presă a fenomenului etnobusinessului.
- Doamna Lucia BARTKIENE, președinte al Societății de Cultură Română ”Dacia” din Vilnius, pentru organizarea comunității românești din Lituania în cooperare cu statul înrudit România și pentru parteneriat eficient cu organizațiile românilor din Letonia și Estonia.
- Doamna Valentina BRAIU-PLEȘ, profesoară de limba română, pentru înființarea și conducerea cu succes a primei școli duminicale românești din capitala Rusiei (1999-2002) și a școlii române a Centrului Cultural Moldovenesc din Moscova (2002-2009).
- Domnul Ionuț George GURGU, fondatorul și coordonatorul Proiectului Avdhela – Biblioteca culturii aromâne desfășurat de Asociația Predania,pentru promovarea activă a cunoașterii ramurii balcanice a românității și promovarea ortografiei consacrate a dialectului istoric macedoromân/aromân pe baza alfabetului latin, cu utilizarea diacriticelor în cazul literelor Ăă, Ââ, Îî, Ľľ, Ńń, Șș, Țț.
- Domnul academician Ioan-Aurel POP, Rector al Universității Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Director al Centrului de Studii Transilvane al Academiei Române, filiala Cluj-Napoca, pentru înaltă competență științifică, probitate și contribuție exemplară adusă cauzei românești prin scris și cercetare.
- Domnul academician Augustin BUZURA, scriitor, președinte al Fundației Culturale Române (1990-2003) și al Institutului Cultural Român (2003-2004), director al revistei ”Cultura”, pentru promovarea limbii, culturii și identității românești în lume.
- Domnul Radu BOROIANU, președinte al Institutului Cultural Român, pentru promovarea culturii și limbii române în comunitățile românești din jurul granițelor și Balcani.
- Domnul Profesor dr. Radu BALTASIU, director al Direcției Românii din afara Granițelor și Limba Română din cadrul Institutului Cultural Român, pentru contribuția deosebită la protejarea și promovarea identității românilor din sudul Basarabiei (regiunea Ismail) și a celor din Valea Timocului, precum și pentru coordonarea Studiului ”Traiectoria tinerilor basarabeni veniți la studii în România. Între mit și realitate”.
- Domnul Eugen POPESCU, președinte executiv al Fundației Naționale pentru Românii de Pretutindeni și Director al Agenției de presă Romanian Global News, pentru scrierea unei istorii vii a comunităților românești din jurul actualelor fruntarii ale României în știri și pentru organizarea Universității de Vară de la Izvorul Mureșului, județul Harghita.
- Domnul Mircea DRUC, fost prim-ministru al Republicii Moldova, pentru servirea cu dăruire și profesionalism a interesului național de unitate românească.
- Domnul Viorel BADEA, senator, pentru inițiativa legislativă de completare a articolului 1 al Legii privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, prin care diverse infranime istorice sau locale și exonime atribuite românilor au fost subordonate juridic etnonimului Român.
- Domnul Eugen TOMAC, deputat în Parlamentul României, pentru servirea cu dăruire, consecvență și competență a cauzei românilor din jurul granițelor și Balcani.
- Doamna Adriana GAE, expert ICR în cadrul Direcției pentru Românii din afara granițelor, pentru servirea cu dăruire și competență a cauzei naționale și pentru susținerea constantă a comunităților românești înrudite din jurul granițelor și Balcani.
- Doamna Areta MOȘU, Președinte al Despărțământului ”Mihail Kogălniceanu” din Iași al Asociaţiunii Transilvane pentru literatura română şi cultura poporului român – „ASTRA”,pentru efortul constant și îndelungat de sprijinire cultural-identitară a românilor din jurul actualelor fruntarii ale României.
- Domnul Dorin MATEI, Președinte al Fundației Magazin Istoric, pentru editarea cu profesionalism a revistei Magazin Istoric, care apare neîntrerupt, lună de lună, din anul 1967, și pentru colaborarea cu instituții fundamentale ale Statului Român și comunitățile românilor din jurul actualelor fruntarii ale Țării.
- Domnul Profesor dr. Nicolae MĂTCAȘ, lingvist, fost ministru al Educației al Republicii Moldova, pentru întreaga activitate în serviciul științei lingvistice și culturii române.
- Maestrul Emil GAJU, actor și regizor, maestru în artă, profesor la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, pentru talent artistic deosebit și pentru servirea cu dăruire a culturii române.
- Domnul Profesor dr. Dan DUNGACIU, director al Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române și președinte al Fundației Universitare a Mării Negre, pentru abordarea cu promptitudine și competență a problematicii românești de la răsărit de Prut și pentru inaugurarea la Chișinău a filialei Fundației Universitare a Mării Negre.
- Domnul Profesor dr. Ilie BĂDESCU, director al Institutului de Sociologie al Academiei Române, pentru contribuția deosebită la protejarea, afirmarea și promovarea, prin cercetare și scris, a valorilor și a identității naționale a românilor de pretutindeni.
- Domnul Gheorghe BEJAN, președinte al Asociației Romano-Catolicilor DUMITRU MĂRTINAȘ, Bacău, România, pentru meritul de a apăra comunitatea românilor romano-catolici din România împotriva presiunilor maghiarizatoare din partea unor cercuri antiromânești din străinătate.
- Domnul Ioan LĂCĂTUȘU, fost președinte al Forumului Civic al Românilor din Harghita, Covasna și Mureș, pentru servirea constantă, îndelungată, cu dăruire și abnegație a cauzei românilor din Curbura Carpaților.
- Doamna Gina ȘTEFAN, jurnalistă, corespondent al Agenției naționale de știri Agerpres în județul Harghita, pentru competență și probitate profesională, nerv jurnalistic și peniță ascuțită în abordarea problematicii românești din zona Carpaților de curbură.
- Doamna Angela BÎRSAN, jurnalistă și scriitoare, corespondent TVR în județele Harghita și Covasna, pentru aportul deosebit, constant, îndelungat și eficient adus cauzei românești prin scris și atitudine publicistică exemplară.
- Domnul Dan TĂNASĂ, jurnalist,pentru spiritul civic în semnalarea românofobiei și acțiunilor antiromânești la care se dedau tot mai activ persoane și grupări xenofobe din România și Ungaria.
- Domnul Mihai NICOLAE, director al Institutului Frații Golescu pentru relații cu românii din străinătate,pentru promovarea spiritului național în rândul tinerilor basarabeni din Țară și susținerea comunităților românești din jurul României.
- Domnul Victor RONCEA, jurnalist,pentru aportul deosebit, constant și eficient adus cauzei românești prin scris și atitudine publicistică exemplară.
- Domnul Marian VOICU, jurnalist, senior editor la TVR 1, președinte al Alianței Internaționale a Jurnaliștilor Români, pentru promovarea activă, constantă și eficientă, prin intermediul presei, a ideii de unitate națională a românilor de pretutindeni.
- Domnul George DAMIAN, jurnalist, pentru competență și probitate profesională, nerv jurnalistic și peniță ascuțită în abordarea problematicii românești din interiorul României și din jurul actualelor ei fruntarii.
- Domnul Valentin NICULESCU, director al postului de radio Chișinău,pentru conducerea cu profesionalism și eficiență, în serviciul unității culturale românești, a celui mai vechi și, totodată, celui mai nou post al Societății Române de Radiodifuziune.
- Domnul Ion POPESCU, președinte al Uniunii Interregionale a Românilor din Ucraina, pentru întreaga activitate în serviciul cauzei românești.
- Domnul Ion Mihai BOTOŞ, președinte al Uniunii Românilor din Transcarpația DACIA, pentru promovarea activă a drepturilor românilor din Maramureșul Istoric.
- Domnul Vasile TĂRÂȚEANU, poet și publicist român din Cernăuți, pentru talent artistic deosebit și pentru servirea cu dăruire a cauzei românești.
- Domnul Vitalie ZÂGREA, președinte al Societății Academice Junimea (urmașă a Societății Arboroasa), pentru înființarea și conducerea postului de limbă română Radio Cernăuți.
- Domnul Anatol POPESCU, președinte al Asociației Basarabia a Românilor din regiunea Odesa,pentru organizarea cu succes a turneului Corului Academic ”Gavriil Musicescu” al Filarmonicii ”Moldova” din Iași la Ismail, centrul cultural, universitar și economic al sudului Basarabiei.
- Domnul Eugen PĂTRAȘ, avocat, pentru contribuția esențială la înființarea Centrului Cultural Român ”Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți.
- Domnul Serghie TUGU, primarul comunei Tărăsăuți din raionul Noua Suliță, regiunea Cernăuți, prima localitate în care limbii române i-a fost conferit oficial statutul de limbă regională potrivit Legii cu privire la principiile politicii lingvistice a Ucrainei.
- Domnul Vadim BACINSCHI, jurnalist și scriitor, Odesa, Ucraina, pentru volumul ”Românii la Odesa. Pagini de istorie (1764-2012)”.
- Domnul Ion IOVCEV, director al Liceului ”Lucian Blaga” din Tiraspol (Transnistria), pentru spiritul de rezistență în fața presiunilor și amenințărilor rusești și pentru transmiterea dragostei de limba română și neamul românesc copiilor din teritoriile naționale de la răsărit de Nistru.
- Domnul Vasile ROMANCIUC, poet român din Basarabia, pentru talent artistic deosebit și pentru poemul crestomatic, de virtuozitate matematică, Temă (teamă) basarabeană: ”Prut – trup rupt”.
- Domnul Marian CLENCIU, președinte al Asociației PRO BASARABIA ȘI BUCOVINA, pentru servirea exemplară, constantă și îndelungată a cauzei românilor din Basarabia, ținutul Herța și nordul Bucovinei.
- Domnul Constantin CODREANU, deputat, președinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, pentru contribuția esențială la rezolvarea chestiunii zecilor de mii de minori români ”non-cetățeni” din Basarabia.
- Domnul Vitalie NAGACEVSCHI, avocat, președinte al Organizației ”Juriștii pentru Drepturile Omului” din Chișinău, pentru reprezentarea competentă, eficientă și pro bono, de-a lungul anilor, a intereselor legitime ale Mitropoliei Basarabiei în justiția din Republica Moldova.
- Domnul Daniel MAGDU, președinte al Comunității Românilor din Serbia, pentru organizarea comunității românilor din Serbia în cooperare cu statul înrudit România.
- Doamna Aurica BOJESCU, secretar al Uniunii Interregionale ”Comunitatea Românească din Ucraina”, pentru apărarea și promovarea drepturilor și libertăților comunității românilor din nordul Bucovinei, ținutul Herța, nordul și sudul Basarabiei și nordul Maramureșului.
- Domnul Ilie Tudor ZEGREA, poet și publicist din Cernăuți, pentru poziție civică exemplară în apărarea drepturilor și libertăților românilor din Ucraina, pentru peniță ascuțită, nerv publicistic și talent.
- Domnul Liviu FETTER, director al TVR Moldova din Chișinău, pentru conducerea cu profesionalism și eficiență, în serviciul unității culturale românești, a celei mai noi filiale a Societății Române de Radiodifuziune.
- Domnul Valentin ȚIGĂU, jurnalist la Radio România Internațional, pentru competență și probitate profesională, nerv jurnalistic și peniță ascuțită în abordarea constantă și îndelungată a problematicii românești din Basarabia.
- Doamna Iulia MODIGA, redactor-șef al Agenției de presă INFO-PRUT, pentru aportul deosebit, constant și eficient adus cauzei unității românești prin scris și atitudine publicistică exemplară.
- Domnul Eugen TERTELEAC, președinte al Asociației Românilor din Italia, președinte al Camerei de Comerț a României în Italia, realizator al emisiunii ”Români pentru Români” la postul Dacia TV al românilor din Italia, pentru apărarea drepturilor și libertăților românilor din diaspora emergentă și promovarea imaginii României peste hotare.
- Doamna Luminița CORNEA, istoric, critic literar și muzeograf la Muzeul Naţional al Carpaților Răsăriteni din municipiul Sfântu Gheorghe, județul Covasna, pentru servirea constantă, îndelungată, cu dăruire, competență și abnegație a cauzei românilor din Curbura Carpaților.
- Domnul Valeriu MUNTEANU, deputat în Parlamentul de la Chișinău,pentru victoria obținută la Curtea Constituțională privind preeminența prevederilor Declarației de Independență din 1991 față de Constituția din 1994.
- Domnul Nicolae PLUSHKIS, Președintele Societății ”Dacia” din Karaganda, pentru organizarea comunității românilor din Kazahstan în cooperare cu statul înrudit România.
- Domnul Profesor dr. Larry WATTS, istoric, Statele Unite ale Americii, pentru valorificarea activă a istoriei României de după cel de Al Doilea Război Mondial.
- Domnul Tomáš VITÁSEK, director al Muzeului regiunii Valahia din Cehia, pentru conducerea cu eficiență și competență a unei importante instituții muzeistice și de cercetare a comunității istorice valahe înrudite din Carpații Occidentali Exteriori (Beskizi).
- Domnul dr. Avram FIȚIU, Secretar general al Federației Naționale de Agricultură Ecologică din România, pentru stabilirea și dezvoltarea relațiilor de colaborare cu minoritățile valahe înrudite din Carpații Nordici/Beschizi (Cehia, Polonia, Slovacia).
- Domnul Piotr KOHUT, președinte al Fundației ”Pasterstwo Transhumancyjne” (”Păstoritul transhumant”) din Koniaków, Polonia, pentru promovarea eficientă a valorilor tradiționale ale comunităților istorice valahe înrudite din Carpații Occidentali Exteriori (Beskizi), în special ale comunității păstorilor gorali.
- Domnul John Warwick MONTGOMERY, avocat americano-britanic, pentru reprezentarea competentă și eficientă a Mitropoliei Basarabiei (Patriarhia Română) la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
- Domnul dr. Andrei KRASNOJON, Odesa, istoric, pentru identificarea, recuperarea, restaurarea și reinstalarea plăcilor comemorative de la porțile de intrare în Cetatea Albă.
- Domnul Teșu SOLOMOVICI, istoric, jurnalist și scriitor din Israel, pentru volumul istoric ”Mareșalul Ion Antonescu – o biografie”.
- Domnul Nicholas DIMA, profesor, scriitor și publicist român din SUA, pentru servirea îndelungată, eficientă, cu dăruire și probitate intelectuală a cauzei românilor basarabeni.
- Domnul colonel dr. Ionel TĂLPĂU, director al Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, pentru contribuția deosebită la amenajarea şi inaugurarea la 25 octombrie 2015 a Cimitirului Militarilor Români căzuți în luptele de la Stalingrad (1942-1943).
- Domnul Constantin BARBU, profesor și eminescolog, pentru coordonarea proiectului ”Integrala manuscriselor Dimitrie Cantemir” (recuperarea din Rusia și publicarea în Țară, sub egida Academiei Române, a manuscriselor Domnitorului cărturar Dimitrie Cantemir).
- Doamna Varvara BUZILĂ, etnograf și muzeograf, secretar științific la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău, pentru pentru competență științifică, probitate și contribuție exemplară adusă constant și îndelungat cercetării etnografice românești de la răsărit de Prut.
- Domnul Vasile MALANEȚCHI, muzeograf, critic literar și de artă, director al Muzeului Literaturii Române ”Mihail Kogălniceanu” din Chișinău, pentru conducerea cu dăruire și competență a unei instituții muzeistice unicat la răsărit de Prut, care propagă activ valorile culturii române.
- Maestrul Vladimir BEȘLEAGĂ, prozator român născut în Transnistria, pentru talent artistic deosebit, profunzime de idei, peniță ascuțită și servirea cu dăruire a literelor și culturii române.
- Doamna Sânziana POP, scriitoare și publicistă, fondatoare și director general al revistei Formula AS, pentru promovarea activă a interesului față de românii transfrontalieri și urmele lăsate de aceștia în cultura și civilizația altor popoare.
- Domnul Andrei TAMAZLÂCARU, muzician şi folclorist, artist al poporului, pentru valorificarea și promovarea folclorului românesc din Basarabia și pentru întreaga activitate în serviciul culturii române.
- Domnul dr. Vasile ȘOIMARU, Chișinău, pentru albumele ”Românii din jurul României în imagini” și ”Românii din jurul României: monografie etnofotografică”.
- Domnul Dorin SUCIU, jurnalist, Târgu Mureș, pentru competență și probitate profesională, nerv jurnalistic și peniță ascuțită și pentru aportul deosebit, constant și eficient adus cauzei românești prin scris și atitudine publicistică exemplară.
- Domnul dr. Iulian CHIFU, președinte al Centrului pentru Prevenirea Conflictelor și Early Warning București, pentru competență, probitate și activitate prodigioasă pe tărâmul analizei geopolitice din zona Mării Negre și pentru servirea exemplară a cauzei românilor de la răsărit de Prut.
- Domnul dr. Dorin LOZOVANU, geograf și etnolog, președinte al Asociației de Geografie și Etnologie din Moldova, pentru cercetarea comunităților românești din Europa de Sud-Est și promovarea cunoștințelor despre românitatea balcanică.
- Domnul Victor PONTA, prim-ministru al României, pentru susținerea concretă a Muzeului Național de Artă și a Sălii cu Orgă din Chișinău, a Teatrului B. P. HAȘDEU din Cahul, a Mitropoliei Basarabiei și pentru interesul arătat comunității românești din nordul Bucovinei.
- Doamna Anca FLOREA, jurnalistă, București, pentru peniță ascuțită, nerv publicistic și talent.
- Domnul dr. Petrișor Gabriel PEIU, coordonator al Departamentului de Analize Economice al Fundației Universitare a Mării Negre (sub egida Academiei Române), pentru competență, probitate profesională, poziție patriotică exemplară și curaj în abordarea problematicii românești.
- Domnul Dr. Anton COȘA, vicepreședinte al Asociației Romano-Catolicilor ”Dumitru Mărtinaș” din Bacău, pentru apărarea comunității românilor romano-catolici din România împotriva presiunilor maghiarizatoare exercitate de cercuri antiromânești din străinătate.
- Domnul Adrian Nicolae PETCU, istoric, pentru inițierea și realizarea proiectului ”Fototeca Ortodoxiei Românești” și pentru cercetarea vieții sfinților martiri și mărturisitori ortodocși români din secolul XX.
- Doamna Luminița DUMBRĂVEANU, publicistă și scriitoare, director fondator al Studioului Flacăra TV & Film din Chişinău, pentru spirit civic și probitate profesională și pentru promovarea activă a valorilor culturale și naționale românești.
- Domnul Viorel DOLHA, preşedinte al Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România,pentru multiplele activități și inițiative de promovare și realizare a drepturilor copiilor români din Serbia de răsărit la învățământ în limba română.
- Domnul Antonie POPESCU, avocat din București, pentru aportul deosebit, constant și eficient adus cauzei românești și pentru atitudine civică exemplară.
- Domnul Vlad POHILĂ, reputat lingvist, publicist și traducător român din Basarabia, pentru promovarea constantă și îndelungată a valorilor culturale autentice românești la răsărit de Prut și pentru servirea cu dăruire a idealului românesc de unitate.
- Domnul academician Dinu C. GIURESCU pentru întreaga activitate în serviciul științei istorice românești și pentru apărarea exemplară a interesului național.
- Preacucernicul părinte Dumitrache VERIGA, preot paroh al bisericii ortodoxe române Schimbarea la Față din Corcea, Albania, pentru meritul de a menține aprinsă candela Ortodoxiei românești (aromâne) în peninsula Balcanică.
- Domnul Virgil COMAN, cercetător de origine meglenoromână, șef al Serviciului județean Constanța al Arhivelor Naționale, pentru valorificarea patrimoniului arhivistic despre aromânii și meglenoromânii din Balcani stabiliți în statul înrudit România.
- Domnul Nicolae POPA, președinte al Consiliului Româno-american, pentru sprijinul substanțial și constat acordat la construcția și funcționarea bisericii ortodoxe române ”Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din satul Hagi Curda, Ismail.
- Domnul Profesor dr. Gheorghe DUMITROAIA, director al Muzeului de Artă Eneolitică Cucuteni din municipiul Piatra Neamț, pentru conducerea cu dăruire și competență a unei instituții muzeistice unicat la nivel naţional, care adăposteşte cea mai importantă colecţie de artă eneolitică din Europa și propagă activ aceste valori ale patrimoniului istoric și cultural din România.
Un gând despre „PERSONALITĂȚI DISTINSE DE ASOCIAȚIA ”RĂSĂRITUL ROMÂNESC” DIN CHIȘINĂU”