CÂTEVA CUVINTE DESPRE IDEEA UNUI VICARIAT ROMÂNESC ÎN UCRAINA

Am văzut Comunicatul Sfântului Sinod al Bisericii noastre Ortodoxe Române (BOR) privind situația din Ucraina. L-am găsit foarte bun și echilibrat, cu o singură excepție – ideea unilaterală, pripită și riscantă a unui vicariat românesc în Ucraina, în afara BOR, cu garanții scrise de la puterea politică ucraineană și de la ”autoritățile bisericești” (un plural general) din sânul celor trei jurisdicții ortodoxe paralele prezente în țara vecină.

Iată pasajul din Comunicat în care apare ideea de vicariat: ”Pentru o decizie concretă şi corectă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la o viitoare ședință a Sfântului Sinod se va ține seama cu prioritate de faptul că în Ucraina există 127 de parohii ortodoxe românești, în special în zona Bucovinei de Nord, aflate în jurisdicția Bisericii Ortodoxe din Ucraina – Patriarhia Moscovei.

Este necesară o consultare reală a acestor ortodocși români, care sunt preocupați de păstrarea identității lor etnice şi lingvistice.

În acest sens, este necesară obținerea de garanții scrise din partea autorităților bisericești şi ale statului ucrainean că identitatea etnică şi lingvistică a românilor va fi respectată, precum şi că acești ortodocși români vor avea posibilitatea de a se organiza într-un Vicariat Ortodox Român şi a cultiva legături spirituale cu Patriarhia Română, spre a fi sprijiniți prin trimiterea de cărți de cult şi de teologie în limba lor maternă, adică limba română.

S-a menționat faptul că, în România, funcționează deja un Vicariat Ortodox Ucrainean, începând cu anul 1990”.

Ideea unui vicariat ortodox românesc sub una din cele trei jurisdicții ortodoxe paralele actuale din Ucraina (BOU Autonomă – Patriarhia Moscovei în frunte cu mitropolitul Onufrie (Berezovski), BOU Autocefală în frunte cu mitropolitul Epifanie (Dumenko) și Exarhatul Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol în frunte cu arhiepiscopul Daniil (Zelinski)) creează o situație de conflict logic cu restul ideilor din Comunicat și una de inconsecvență sau coliziune flagrantă cu poziția oficială anterioară a BOR în această chestiune.

Credem că fără ideea unui (singur) vicariat românesc Comunicatul BOR ar fi fost perfect. De ce? Pentru mai multe motive, dintre care le vom reține pe câteva mai importante:

1) BOR nu a consultat prealabil în această chestiune comunitățile ortodoxe românești din Ucraina smulse în 1940 și 1944 din trupul său de către Biserica Ortodoxă Rusă (BORu);

2) Sfântul Sinod al BOR, în Comunicatul său din 9 aprilie 1992, a făcut publică ”poziția oficială a Patriarhiei Române privind situația bisericească din Basarabia și Bucovina de Nord. Și anume, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române nu a recunoscut niciodată desființarea Mitropoliei Basarabiei, cu sediul la Chișinău, și a Mitropoliei Bucovinei, cu sediul la Cernăuți. Patriarhia Română nu a acceptat și nu poate accepta niciodată consecințele nefaste ale pactului Ribbentrop-Molotov”;

3) Este indusă ideea că statul ucrainean net separat de Biserică ar trebui să se implice în ecuația bisericească, de vreme ce i se sugerează să abdice de la neutralitate în chestiunea românilor ortodocși din Ucraina și să dea garanții scrise privind o anume soluție canonică concretă (vicariatul), în loc să garanteze și să asigure efectiv libertatea acestor români, inclusiv libertatea de a reveni la sânul BOR mame de unde au fost smulși cu forța;

4) În accepția slavă a celor două jurisdicții și în accepția grecească a jurisdicției constantinopolitane din Ucraina vicariatul este o structură teritorială inferioară episcopiei și cuprinsă teritorial într-o singură episcopie. Atât ucrainenii autocefaliști, cât și ucrainenii autonomiști, precum și Patriarhia Moscovei ori grecii (o comunitate minusculă) din Ucraina și ucrainenii care țin de Exarhatul Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol în Ucraina rămân atașați noțiunilor de ”teritoriu canonic”, judecând lucrurile în termeni strict teritoriali și de competiție, nu în termeni umani sau de complementaritate luminată de spiritul evanghelic. Or 126 de parohii românești din cele 127 despre care se face vorbire sunt răsfirate geografic într-un spațiu care se întinde din nordul județelor Satu Mare și Maramureș până în nordul județului Tulcea, la gura Nistrului sau pe fațada basarabeană a Mării Negre, fiind subordonate unui număr de 3 mitropolii diferite din cuprinsul BOU – Patriarhia Moscovei. A 127-a parohie românească din Ucraina ține canonic de Mitropolia Basarabiei, cu respectarea legislației ucrainene în materie;

5) Ideea unei singure structuri bisericești extrateritoriale și inferioare episcopiei pentru 127 de parohii românești din Ucraina anulează drepturile Episcopiei Basarabiei de Sud (fostă a Cetății Albe – Ismail) de a mai avea în comuniune parohii din sudul istoric al Basarabiei (euroregiunea moldo-româno-ucraineană Dunărea de Jos) așa cum prevede Statutul acesteia înregistrat de autoritățile de stat ale Republicii Moldova, precum și dreptul Episcopiei de Bălți (fostă a Hotinului) de a primi în comuniune comunități românești din nordul istoric al Basarabiei dacă acestea decid în libertate să adere canonic la ea, cum prevede Statutul de organizare și funcționare a Episcopiei, de asemenea înregistrat de autoritățile guvernamentale de la Chișinău;

6) Această idee a unei singure structuri bisericești, cu rang de vicariat în cadrul uneia din cele trei jurisdicții ortodoxe actuale din Ucraina, este neviabilă pentru faptul că două dintre aceste jurisdicții nu o agreează din start. Printre acestea este structura cea mai numeroasă, care cuprinde 126 din cele 127 de parohii românești – BOU Autonomă din cadrul Patriarhiei Moscovei. De asemenea, nu există niciun indiciu că Exarhatul Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol ar agrea această idee inaplicabilă. Singurii care ar putea agrea ideea sunt conducătorii BOU Autocefale, recunoscute de Constantinopol la 7 ianuarie 2019, în frunte cu mitropolitul Epifanie, dar această structură nu are jurisdicție asupra niciuneia dintre cele 127 de parohii românești despre care s-a făcut vorbire. În paranteze fie spus, numărul localităților cu populație preponderent românească din Ucraina este cu mult mai mare decât 127, dar în multe dintre ele preoții deservenți nu sunt de aceeași naționalitate cu enoriașii, iar slujbele, evident, nu se mai țin în română;

7) BOU Autocefală a lansat ideea unui vicariat pentru românii ortodocși, care ipotetic să se limiteze la 20-30 de parohii și care să fie condus de către actualul ”Episcop de Fălești și Moldova de Est al Patriarhiei Kievului”, Filaret (Pancu). Așa cum se cunoaște, una dintre prevederile de bază ale Tomosului Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol din 7 ianuarie 2019 se referă la faptul că jurisdicția BOU Autocefale se va limita geografic strict la teritoriul Ucrainei, Filaret Pancu fiind nevoit să se retragă din Republica Moldova în Ucraina. Acest subiect a făcut obiectul ultimelor două discuții purtate la Kiev de către episcopul Filaret Pancu cu mitropolitul Epifanie Dumenko. Logica BOU Autocefale ne amintește de vechiul banc sovietic despre telegrama activistului de partid trimis la Birobidjan, în Regiunea Autonomă Evreiască din Extremul Orient să se ocupe de colectivizare: ”Raportez: colhozul este înființat. Vă rog să trimiteți și colhozenii. Cu respect, Kozlov, președintele colhozului”. Iar faptul că reprezentanții unor autorități civile de la Kiev și-au însușit punctul de vedere al BOU Autocefale despre vicariatul românesc cu cap mitrofor, dar fără trup, nu trebuie să ne mire. Este simplu și ușor să făgăduiești pielea ursului din pădure;

8) Atât timp cât Patriarhia Moscovei nu a recunoscut Mitropolia Basarabiei, reactivată canonic la 14 septembrie 1992, ideea unilaterală de vicariat pentru românii ortodocși din Ucraina ca alternativă la reactivarea canonică a Mitropoliei Bucovinei va determina Moscova să ceară reducerea Mitropoliei Basarabiei la rangul de simplu vicariat, inferior episcopiei, așa cum a mai cerut altădată. Deci, în loc să rezolvăm problema românilor din Ucraina, o vom complica inutil pe cea a românilor din Republica Moldova.

9) Ideea de reciprocitate și trimitere la existența Vicariatului Ortodox Ucrainean de stil vechi din România (32 de parohii cu circa 50 de mii de credincioși) nu este invocată oportun. Singura posibilitate de a discuta despre reciprocitate ar fi abia după reglementarea definitivă a conflictului jurisdicțional din Ucraina și reluarea comuniunii euharistice dintre Patriarhia Moscovei și Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, când ne-am putea gândi, ca ipoteză realistă de lucru, la o reciprocitate de genul celeia pe care o avem cu Biserica Ortodoxă Sârbă, când toți sârbii ortodocși din România, organizați în episcopie extrateritorială, țin canonic de Patriarhia Sârbă, urmând ca și toți românii ortodocși din Serbia, organizați în episcopie extrateritorială, să țină canonic de Patriarhia Română. Dar și acest precedent ne demonstrează că alte Biserici (aici una aflată în siajul Moscovei) acceptă principiul reciprocității doar formal, refuzând să-l aplice uniform, în tot cuprinsul lor. Cazul românilor din Timoc (91% din ansamblul minorității române din Serbia) este relevant în acest sens, după cum ar trebui să fie și instructiv pentru noi.

Ce ar fi de făcut în această situație?

Umila noastră părere este că nu trebuie să ne grăbim să oferim soluții definitive sau să cerem ”un vicariat” de vreme ce avem în față mai multe semne drastice de întrebare.

Grija noastră ca Biserică națională ar trebui să fie pentru câteva lucruri:

a) neutralitatea efectivă a statului ucrainean în raport cu cele două Patriarhii aflate în conflict geospiritual, a Moscovei și a Constantinopolului, dar și în raport cu Patriarhia Română, precum și neutralitatea BOR în raport cu cele trei jurisdicții ortodoxe actuale din Ucraina. Orice preferință arătată uneia dintre jurisdicții va naște automat gelozia și îngrijorarea celeilalte, dar și a aliaților ei interni și externi;

b) libertatea creștinilor ortodocși români din Ucraina de a se organiza bisericește distinct, într-o societate autentic democratică, fără niciun amestec din partea Moscovei și Kievului, libertate prevăzută de legislația ucraineană euroconformă și de cadrul internațional în domeniu;

c) dreptul Episcopiei Basarabiei de Sud și al Episcopiei de Bălți de a-i oblădui canonic pe credincioșii ortodocși români de stil vechi din sudul și nordul istoric al Basarabiei care aderă canonic benevol la ele, respectând legislația euroconformă a Ucrainei;

d) transmiterea către clerul și credincioșii ortodocși români minoritari și de stil vechi din nordul Bucovinei a unui semnal clar și a unor garanții scrise că aceștia vor fi reprimiți sub oblăduirea canonică a Bisericii Ortodoxe Române dacă vor cere acest lucru în libertate și oficial. Revenirea acestor credincioși în comuniune cu Patriarhia Română, de care au aparținut anterior, este conformă cu legislația Ucrainei în domeniu;

e) identificarea unei soluții canonice pentru clerul și credincioșii ortodocși români minoritari din nordul Maramureșului (Transcarpația), eventual în consultare cu Patriarhia Moscovei, de care aceștia țin în prezent în virtutea unor cauze istorice nefaste bine cunoscute;

f) identificarea unei soluții canonice, care să fie negociată cu Biserica Ortodoxă Ucraineană – Patriarhia Moscovei, pentru clerul și credincioșii ortodocși români majoritari și de stil nou din Ținutul Herța, care nu face parte nici geografic, nici istoric din Bucovina;

g) pregătirea condițiilor necesare pentru reactivarea canonică a Mitropoliei Bucovinei, a cărei desființare nu a fost recunoscută niciodată. În acest sens, așa cum a procedat și Patriarhia Ecumenică de Constantinopol care a delegat doi exarhi ai săi în Ucraina pentru pregătirea condițiilor pentru recunoașterea BOU Autocefale, și BOR are libertatea să desemneze unul sau mai mulți responsabili din sânul său. Reactivarea Mitropoliei Bucovinei va trebui să respecte, pentru cuprinsul ei din Nord, legislația ucraineană și normele internaționale în materie de drepturi și libertăți civile. O eventuală reactivare canonică a Mitropoliei Bucovinei, ținându-se cont de istoria bisericească a locului, de realitățile etnice din teren și de noul context politic și administrativ, nu încalcă niciuna din legile Ucrainei. În cazul reactivării canonice a Mitropoliei Bucovinei, acesteia i s-ar putea conferi eventual și rangul superior de Exarhat al Plaiurilor, ca dovadă de adecvare la noile realități. De asemenea, o eventuală reactivare a Mitropoliei Bucovinei ar trebui să prevadă, așa cum au cerut în scris mai mulți preoți și credincioși români din Nordul Bucovinei, reactivarea episcopiei istorice a Rădăuților, înființată în 1402 de către Domnitorul Alexandru cel Bun. Sfânta Episcopie a Rădăuților și-a avut timp de secole catedrala în mănăstirea Bogdana, devenită prima necropolă domnească a Principatului Moldovei și avându-l ca prim conducător sufletesc pe Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți, mentorul Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul. Episcopia Rădăuților, a cărei existență s-a întins pe parcursul mai multor secole, este astăzi singura eparhie istorică nereactivată din interiorul actualelor granițe ale Țării, fapt care umbrește prestigiul locului, apasă conștiința ortodoxă românească și nu înlesnește comuniunea cu sutele de mii de frați români din nordul Bucovinei și ținutul Herța smulși din trupul Bisericii Ortodoxe Române. Reactivarea Sfintei Episcopii a Rădăuților reprezintă o necesitate obiectivă, este dorită de credincioși și se justifică din punct de vedere canonic, având puterea ordonării cu demnitate a vieții bisericești naționale în condiții de libertate. Această reactivare ar încheia un proces firesc de reactivări care a cuprins majoritatea episcopiilor noastre istorice (Episcopia Hușilor, Episcopia Maramureșului și Sătmarului, Episcopia Caransebeșului, Episcopia Cetății Albe-Ismail, Episcopia Hotinului, Arhiepiscopia Chișinăului, Episcopia Oradiei, Episcopia Constanței/Tomisului etc.). O altă soluție demnă de luat în calcul ar putea fi ridicarea mănăstirii Putna, conform canoanelor și procedurilor în vigoare, la rangul superior de stavropighie patriarhală și punerea ei sub conducerea unui horepiscop de Putna, avându-se în vedere prestigiul locului și relațiile speciale ale clericilor și credincioșilor ortodocși români din Nordul Bucovinei cu această sfântă mănăstire. A se reține că mănăstirea Bănceni din Ținutul Herța a fost transformată în stavropighie patriarhală a Bisericii Ortodoxe Ruse și este condusă de un horepiscop hirotonit de patriarhul Kiril al Moscovei și al întregii Rusii. Aici am putea vorbi despre reciprocitate;

h) reluarea dialogului cu Patriarhia Moscovei în chestiunea jurisdicției canonice din Basarabia, având drept scop recunoașterea Mitropoliei Basarabiei de către Patriarhia Moscovei, cu atât mai mult cu cât prescripția canonică de 27 de ani aplicabilă în asemenea situații va interveni chiar anul acesta, în septembrie 2019.

i) oferirea serviciilor de mediere de către BOR în dialogul dintre Patriarhia Moscovei și Patriarhia Constantinopolului în diferendul jurisdicțional din Ucraina. Dincolo de orice neînțelegere, în prezent, Patriarhia Română este singura Biserică Ortodoxă din lume cu șanse reale de a fi acceptată ca mediator canonic atât de către Moscova, cât și de către Constantinopol. Iar România ar putea fi locul ideal chiar pentru convocarea unui Sinod Panortodox la care să participe atât Patriarhia Moscovei și Bisericile din siajul ei, cât și Patriarhia Ecumenică de Constantinopol și celelalte Biserici grecești.

Nu ne putem juca cu soarta a aproape jumătate de milion de români autohtoni din Ucraina, a doua minoritate etnică din țară, după cea rusă. Cu atât mai mult cu cât vedem că pe plan școlar aceștia sunt supuși unor presiuni care țintesc ucrainizarea. Forța noastră va consta întotdeauna în a încerca să construim pe temelii vechi, trainice, acolo unde alții au distrus, nu să inventăm forme noi și să construim de la zero. Faptul că Patriarhia Moscovei a întrerupt comuniunea cu Patriarhia Ecumenică de Constantinopol din cauza diferendului geospiritual din Ucraina, dar nu a întrerupt în ultimul pătrar de secol comuniunea cu Patriarhia Română se explică anume așa. Patriarhia Română nu a creat de la zero o Mitropolie a Basarabiei, ci doar a reactivat-o pe cea care a existat până în 1940 și 1944 și era recunoscută de ansamblul Ortodoxiei.

O dezbatere sinceră și deschisă în sânul Bisericii noastre, inclusiv în Nordul Bucovinei și în Ținutul Herța sau în alte zone locuite de români din Ucraina este necesară și ar fi de utilitate.

Notă: Punctele de vedere exprimate, cu bunăvoință, în acest material sunt strict personale, ale noastre ca mirean, și nu angajează nicio altă persoană sau instituție.

Advertisements

2 thoughts on “CÂTEVA CUVINTE DESPRE IDEEA UNUI VICARIAT ROMÂNESC ÎN UCRAINA

  1. ”autoritățile bisericești” din cele trei jurisdicții ortodoxe paralele prezente în țara vecină – este o premiză fortata a dvs; nicăieri in hotararea sinodului nu se vorbeste de trei jurisdictii bisericesti ortodoxe in ucraina.

    Like

    1. Dar despre care ”autorități bisericești” anume este vorba? Despre cele ale BOU – Patriarhia Moscovei, despre cele ale BOU Autocefală sau despre cele ale Exarhatului Ucrainean al Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol? Așa am înțeles eu, că ar fi vorba despre toate, de vreme ce s-a folosit formula de plural și nu s-a făcut nicio precizare. O formulă de plural, generală, le presupune pe toate și nu o exclude pe niciuna. Asta rezultă dacă aplicăm regulile limbii române și pe cele ale logicii. Dacă am înțeles greșit, vă rog să mă corectați și voi face precizările de rigoare. Avem nevoie cu toții de claritate și acuratețe semantică în exprimare.

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s