ELEGIE PENTRU ISTROROMÂNI LA APARIȚIA PRIMULUI DICȚIONAR ISTROROMÂN-ITALIAN (română, suedeză)

Anunţăm, în premieră absolută în presa de limbă română de dincoace şi de dincolo de Prut, apariţia primului dicţionar istroromân-italian, semnat de profesorul Antonio Dianich, el însuşi istroromân. Intitulat „Vocabolario istroromeno-italiano. La varietà istroromena di Briani”, dicţionarul a văzut lumina tiparului, în ianuarie 2011, la editura italiană „Edizioni ETS” prin generoasa contribuţie a Departamentului de Lingvistică „Tristano Bolelli” al Universităţii din Pisa.

Cunoşteam, încă din toamna anului 2008, din corespondenţa cu profesorul Antonio Dianich, că dumnealui lucrează, de ani de zile, asupra acestui dicţionar al limbii vorbite altădată în localitatea istriotă Bărşcina. Prilejul cu care ne-am cunoscut la distanţă ne-a fost oferit de o iniţiativă pe care am lansat-o, la 17 aprilie 2008, în calitate de membru al Subcomisiei APCE pentru Minorităţi, împreună cu alţi 33 de deputaţi din 20 de state membre ale Consiliului Europei. Era vorba atunci de proiectul de Rezoluţie privind situaţia culturală dificilă a minorităţii istro-române deosebit de ameninţate, proiect înregistrat oficial la 21 aprilie şi difuzat, în limbile engleză şi franceză (La situation culturelle difficile de la minorité istro-roumaine particulièrement menacée/Difficult cultural situation of the Istro-Romanian minority particularly threatened), ca document al Consiliului Europei cu numărul Doc. 11595.

Prin amabilitatea autorului, valoroasa apariţie bibliografică şi lexicografică ne-a sosit zilele acestea la Chişinău, fapt pentru care nu numai că îi suntem deosebit de recunoscători, dar ne şi vedem obligaţi să o prezentăm deîndată, fie şi scurt, publicului nostru cititor.

Vom începe prin a arăta că dicţionarul domnului Dianich are o dedicaţie. Merită să o reproducem, întrucât aceasta, spre deosebire de toate comentariile şi explicaţiile făcute în italiană, este formulată în dialect istroromân: „Cesta libru fuost-a piseit za uspomena de mea måie Miţa lu Petărhuli, de me ceåce Buojo lu Şceavina, şi de tuoţ briiåni cårli scu restriţ pre tuota luma”, adică „Această carte a fost scrisă în amintirea mamei mele Miţa a lui Petărhuli, a tatălui meu Buojo lui Şceavina, şi a tuturor brienenilor care sunt risipiţi în toată lumea”.

Dicţionarul cuprinde doar material lexical colectat de-a lungul anilor, printr-un efort susţinut şi exemplar, de la vorbitorii dialectului istroromân care au mai supravieţuit în comuna în care autorul a copilărit sau, mai ales, de la consătenii săi plecaţi în diasporă, în special la New York, unde există o comunitate de câteva sute de istroromâni, fapt reflectat în chiar titlul lucrării: „Vocabolario istroromeno-italiano. La varietà istroromena di Briani” („Vlåşchi ce s-a ganeit în Bărşcina”, adică „Româna ce s-a vorbit în Bărşcina”).

În cele 233 (XXXIV plus 199) de pagini ale sale, lucrarea inserează, pe lângă Vocabularul propriu-zis şi o Culegere de texte în dialect istroromân: o Prefaţă a profesorului Roberto Ajello; Consideraţii generale; o amplă Introducere care include la rândul său o prezentare istorico-geografică şi cultural-spirituală a istroromânilor, a dialectului vorbit de ei, o listă de informatori, tabele cu un număr de 7 verbe conjugate (a vrea (vrea), a avea (vea), a fi (fi), a usca (uscå), a şti (şti), a mânca (muncå), a merge (meare)); un Tabel sinoptic al toponimelor istroromâne cu echivalentele lor italiene şi croate; o Listă a numelor de familii (case) şi a agrotoponimelor care figurează în lucrare. Textele istroromâne şi traducerile lor în italiană sunt grupate astfel: Istorie, Viaţa la ţară, Descântece şi vrăji, Ritmuri şi cântări, Proverbe şi zicători, Anecdote.

Pentru redarea cuvintelor şi textelor în dialectul istroromân, autorul foloseşte un sistem grafic propriu, inspirat din scrierea italiană şi croată, dar şi din alfabetul IPA (International Phonetic Association), ceea ce, la prima vedere, face textul istroromân poate mai greu de recunoscut de către persoanele obişnuite cu scrierea românească.

O informaţie de utilitate. Pentru cei interesaţi să intre în posesia valoroasei lucrări, vom preciza că dicţionarul poate fi livrat prin poştă, la preţul de 20 €. Editura primeşte comenzile în acest sens pe adresa electronică info@edizioniets.com sau la numerele de telefon (+39) 050-29544-503868 şi de fax (+39) 050-20158.

Să revenim însă la prezentarea propriu-zisă a acestui instrument lexicografic unic în felul său. „Dicţionarul se doreşte a fi o arhivă sau un depozitar al limbii aşa cum se vorbea ea înainte de ocupaţia croată şi înaintea plecării în diasporă, cu certitudine nu în iluzia că limba ar putea supravieţui la faţa locului, ci în speranţa că va putea rămâne o mărturie a existenţei ei”, spune profesorul Dianich în Introducerea sa. Autorul mai arată, de asemenea: „Acest dicţionar se vrea a fi însă, mai presus de orice, un omagiu adus populaţiei istroromâne, curajului şi tenacităţii cu care şi-a conservat limba de-a lungul secolelor până la limita oricărei posibilităţi omeneşti şi care astăzi, risipită în lume, asistă neputincioasă la agonia ei.

Dicţionarul istroromân-italian elaborat de profesorul Dianich şi publicat acum la Pisa are, fără exagerare, o importanţă inestimabilă pentru lexicografia şi dialectologia română. Această monumentală lucrare ştiinţifică şi instrument practic este rodul efortului unui singur om, efort pe care ar fi trebuit să-l depună instituţii ştiinţifice întregi.

Câteva cuvinte despre autor

profesorul Antonio Dianich

Se prezintă modest, cu multă zgârcenie şi nostalgie, în acelaşi timp, el însuşi, pe supracoperta lucrării: „Sunt un istroromân născut la Fiume în 1933. În 1949 a trebuit să-mi părăsesc ţara. Sunt licenţiat în Limbi Clasice al Universităţii din Pisa şi al Şcolii Normale Superioare din aceeaşi localitate. Am predat întotdeauna limbile italiană şi latină în licee din Italia, dar şi la cele din Madrid sau din Istanbul. Actualmente sunt pensionar: locuiesc la Pisa, dar am scris această carte la umbra măslinilor din Casa di Cimitagna, la poalele altui Munte Mare (Monte Maggiore), unde creşte şi rodeşte cele mai bune prune un pom pe care l-au adus cu ei din Istria părinţii mei pe când era doar un puiete cu două frunze palide.” Vom adăugă faptul că profesorul istroromân Antonio Dianich este fratele unui mare teolog şi prelat romano-catolic, Severino Dianich, vicar al Arhiepiscopiei de Pisa.

Profesorul Dianich mai scrie, cu evidentă bucurie şi durere în suflet: „Istroromânii, un grup lingvistic minuscul din Istria, în a cărui istorie nu este cert aproape nimic cu excepţia dureroaselor întâmplări din ultimul război, care a determinat o dramatică plecare a lor în diasporă, au locuit pe dealurile din jurul lacului Felicia, iar acum, după întremarea lor din anii 1930, locuiesc într-o vale însorită de la poalele Muntelui Maggiore: o mică, săracă, dar fericită Arcadia, l’hortus conclusus-ul vieţii lor, al cântecului şi al graiului lor deosebit.

Acum însă vechile case de piatră, adesea având acoperişuri de stuf, sunt ocupate de persoane venite de pe aiurea: doar câţiva bătrânei care au rămas, căci nu i-a lăsat inima să plece, încă mai vorbesc bătrânul grai. Printr-o minune a istoriei, supravieţuieşte la New York o mică colonie, sortită şi ea să se stingă. Singurul lucru pe care l-am putut face a fost să recuperez din propriile-mi amintiri şi din cele ale unor ţărani forţaţi să devină cetăţeni ai unei mari metropole, relictele unui naufragiu fatal. Cartea de faţă se doreşte a fi o arhivă  a ceea ce încă supravieţuieşte din cultura ultimilor istroromâni şi, în mod deosebit, din limba lor (şi a mea) aflată pe moarte.

Mai este însă şi o „frumoasă călătorie de suflet” în autobiografia mea, o elegie pentru sfârşitul unei lumi, al lumii noastre istroromâne.

Aceste cuvinte, scrise cu atâta suflet, concentrează în ele drama comunităţii istroromâne şi ne scutesc de datoria de a mai adăuga ceva.

Şi totuşi… Merită totuşi să lansăm cu această ocazie, a apariţiei primului dicţionar istroromân-italian, alcătuit de un istroromân, o frumoasă provocare… Multă lume s-ar gândi, poate, la aşa ceva. Dacă aş fi din Bucureşti şi ar depinde de mine, aş căuta, fără ezitare, să răsplătesc, în numele tuturor românilor, efortul distinsului profesor Antonio Dianich, cel mai mare intelectual istroromân în viaţă. Cultural vorbind, Domnia sa a făcut pentru istroromâni ceea ce un alt distins profesor, Petar Atanasov de la Skopie (Macedonia), a făcut (şi face) pentru megleno-români. Dacă profesorul Andrei Glavina a fost, la începutul secolului XX, primul apostol al isroromânilor, profesorul Antonio Dianich este acum, la venerabila vârstă de 77 de ani, ultimul lor patriarh şi apostol.

O lansare de carte în Bucureşti şi în alte centre culturale ale ţării, cu participarea autorului, şi o reeditare a dicţionarului în România, cu alfabet românesc ar fi de luat în seamă.

Probabil că nici Academia Română şi nici Preşedintele României nu ar greşi deloc dacă şi-ar opri atenţia şi generozitatea asupra acestui om care are meritul real de a fi contribuit exemplar la cunoaşterea şi, poate, supravieţuirea comunităţii istroromâne aflate în agonie sub ochii neputincioşi (şi nepăsători?) ai Statului (naţional) Român.

Vlad CUBREACOV, FLUX

Nota noastră: Dialectul istroromân este unul dintre cele 4 dialecte istorice ale limbii române (alături de dialectele megleno-român, aromân şi daco-român).

Organizaţia internaţională UNESCO a inclus dialectul istroromân în Cartea Roşie a limbilor în pericol (UNESCO Red book on endangered languages), amintind că este grav periclitat, întrucât nu există administraţie, învăţământ, presă sau biserici în acest dialect istoric al limbii române.

Zona locuită de istroromâni este cunoscută până astăzi şi ca regiunea Ciceria, fapt pentru care aceşti confraţi ai noştri mai sunt numiţi şi Cici. Unii le mai spun onomatopeic Ciribiri (după cuvintele pronunţate dialectal „cire”/cine şi „bire”/bine). Ei îşi spun astăzi Vlåhi,iar din vechime şi până nu demult şi-au spus Rumâri sau Rumeri. Cele mai recente ediţii ale marilor enciclopedii ale lumii, precum şi UNESCO ne prezintă cifre care variază între 500 şi 1500 de vorbitori concentraţi în special în opt localităţi din partea croată a peninsulei Istria şi în două localităţi din partea slovenă a peninsulei. Potrivit altor surse, numărul vorbitorilor de istroromână ar fi şi mai mic. Oricum, acesta este în declin continuu. În Croaţia istroromânii locuiesc în satul Žejane/Jeiăni (cea mai mare dintre toate localităţile istroromâne, situată la nord de Muntele Mare sau Maggiore/Učka) din plasa Mune, judeţul (županija) Primorsko-goranski, precum şi de satul Šušnjevica/Şuşneviţa sau Val d’Arsa şi cătunele Brdo/Bârda, Jesenovik/Sucodru, Nova Vas/Nosela, Kostračani/Costerceani, Letaj/Letai şi Zankovci din plasa Kršan/Crişan, judeţul (županija) Istria, iar în Slovenia este vorba de localităţile Golac şi Polijane.

Andrei Glavina, supranumit „Apostolul istroromânilor”, a înfiinţat şi a condus între 1921 şi 1925 la Šušnjevica/Şuşneviţa şcoala „Împăratul Traian” cu predare în dialectul istro-român şi în româna literară, tot el fiind şi autor al primei cărţi de rugăciune în dialectul istroromân. Istroromânii sunt romano-catolici. Printre marile personalităţi date de istroromâni se numără: Matei Vlăhici (1520-1575), teolog protestant de limbă latină şi germană din secolul XVI, primul şi cel mai de încredere colaborator al lui Martin Luther; Nicolae Teslea (1856-1943), devenit cunoscut ca Nicola Tesla (în croată şi în alte limbi), recunoscut unanim pe plan mondial ca cel mai mare inventator al secolului XX şi supranumit „extraterestrul român”. Nicolae Teslea a înregistrat peste 1200 de invenţii de o tehnicitate ce surclasa contemporaneitatea şi care sunt aplicate abia acum, în secolul XXI. În SUA foarte multă lume spune că numele corect al secolului XXI este Nicolae Teslea.

Printr-o Decizie a Ministerului croat al Culturii din 27 august 2007 graiurile istroromâne (Istro-rumunjski govori (vlaški i žejanski)) au fost declarate drept bun cultural nematerial şi incluse în Lista bunurilor culturale nemateriale protejate (Lista zaštićenih nematerijalnih kulturnih dobara), care cuprinde orice bun care s-a înrădăcinat ca tradiţie şi prezintă valoare deosebită sub aspect ştiinţific, etnografic, sociologic, antropologic sau lingvistic. În afara acestui act declarativ, nici o altă măsură practică nu a fost întreprinsă în vederea salvării graiurilor istroromâne.

Vlad CUBREACOV

Doamna Sofia Marinca de la Gislaved, Suedia, a avut bunăvoinţa să traducă acest articol în suedeză, în vederea difuzării lui în ţara sa de reşedinţă, într-un efort de aducere a cazului şi problematicii istro-române în atenţia publicului de limbă suedeză, fapt pentru care îi suntem profund recunoscători. Cu îngăduinţa doamnei Sofia Marinca publicăm mai jos versiunea suedeză a articolului.

Elegi för istrorumäner vid uppkomsten av det första istrorumänska-italienska lexikonet

Översättning av artikeln skriven av Vlad Curbeacov på nyhetssidan nedan http://www.flux.md/articole/11493/

För första gången har det kommit ut ett istrorumänskt-italienskt lexikon, författat av professor Antonio Dianich, själv istrorumän. Med titeln “Vocabolario istroromeno-italiano. La varietà istroromena di Briani” kom det från tryckeriet i januari 2011 på det italienska bokförlaget “Edizioni ETS”, genom generöst bidrag från det lingvistiska departamentet “Tristano Bolelli” vid Pisas universitet.

Redan hösten 2008, då jag brevväxlat en tid med professor Antonio Dianich, kände jag till att han sedan många år jobbade på detta lexikon av ett språk som en gång talades i det området på Istrien som heter Bărşcina. Vi blev bekanta tack vare ett initiativ som jag tog den 17 april 2008, som medlem i APCE (Underutskottet för nationella minoriteter) tillsammans med 33 andra parlamentariker från 20 länder i Europeiska Kommissionen. Det handlade då om projektet Difficult cultural situation of the Istro-Romanian minority particularly threatened, projekt som blev registrerat den 21 april och tillkännagiven som Europakommissionens dokument med nr: Doc. 11595.

Genom författarens vänlighet, landade den värdefulla bibliografiska och lexikografiska publikationen hos oss i Kishinev (Moldavien). Vi är inte bara tacksamma för detta vi känner att vi måste presentera den omedelbart för vår läsande publik.

Jag ska börja med att visa att professorns lexikon har en dedikation. Jag måste återge den eftersom denna, till skillnad från alla kommentarerna och förklaringarna gjorda på italienska, är formulerad på istrorumänska: „Cesta libru fuost-a piseit za uspomena de mea måie Miţa lu Petărhuli, de me ceåce Buojo lu Şceavina, şi de tuoţ briiåni cårli scu restriţ pre tuota luma”, („denna bok skrevs till minne av min mamma Miţa, dotter till Petărhuli, av min far Buojo, son till Şceavina och av alla brianerna som är spridda i hela världen”).

Lexikonet innehåller lexikalt material samlat under många år genom en långvarig process från istrorumänsktalande personer. De är människor som har överlevt historiens gång i den by där författaren tillbringade sin barndom. Det är också mycket material från de bybor som har varit tvungna att utvandra, många till New York där det finns en diaspora på några hundra istrorumäner. Det faktum avspeglar sig redan i verkets titel ” La varietà istroromena di Briani” („Vlåşchi ce s-a ganeit în Bărşcina”), dvs. ”Rumänskan som talades i Bărşcina”.

På sina 233 sidor innehåller arbetet förutom det egentliga uppslagsverket även en textsamling i den istrorumänska dialekten, ett förord skrivet av professor Roberto Ajello, allmänna överväganden, en omfattande introduktion som, i sin tur, inkluderar en historisk-geografisk och kulturell-spirituell presentation av istrorumänerna och dialekten de talar, en förteckning över uppgiftslämnare, tabeller med 7 böjda verb (att vilja, att ha, att vara, att torka, att veta, att äta, att gå), en tabell av ortnamn med sina motsvarigheter på istro-rumänska, italienska och kroatiska samt en lista med namn och gårdar. De istrorumänska texterna och deras översättningar på italienska är grupperade som följer: Historia, Livet på landet, Besvärjelser och trolldom, Rytmer och sånger, Ordspråk och talesätt, Anekdoter.

För återgivandet av ord och text på den istrorumänska dialekten använder författaren ett eget grafiskt system inspirerat av den italienska och den kroatiska stavningen men även från alfabetet IPA (International Phonetic Association), vilket kanske till en början gör den istrorumänska texten lite svårare att känna igen av personer som är vana vid den rumänska stavningen.

En användbar upplysning, för de som är intresserade att få tag på detta värdefulla verk kan lexikonet beställas och skickas då med post till priset av 20 €. Förlaget tar emot beställningar på e-post: info@edizioniets.comeller tel. (+39) 050-29544-503868 och fax (+39) 050-20158.

Låt oss dock återvända till den egentliga presentationen av detta lexikografiska instrument, enastående på sitt sätt. ”Ordboken är tänkt att vara ett arkiv eller en bevarare för språket så som det talades före den kroatiska ockupationen och före den påtvingade emigreringen, inte i illusionen att språket skulle kunna överleva men i hoppet att det ska kunna vara en vittnesbörd för dennas existens”, säger professor Dianich i sin introduktion. Han säger också ”detta lexikon vill sig vara, framförallt, en hyllning till det istrorumänska folket, till dess mod och styrka med vilka de har konserverat sitt språk under århundradena ända intill gränsen för all mänsklig möjlighet och som idag, spritt överallt i världen, uthärdar sin vånda”.

Det istrorumänska-italienska lexikonet, utarbetat av professor Dianich och nu utgivet i Pisa, är utan att överdriva ovärderligt viktigt för den rumänska lexikografin och dialektologin. Detta gigantiska vetenskapliga arbete och praktiska instrument är frukten av en enda mans arbete, en ansträngning som skulle ha gjorts av hela vetenskapliga institutioner.

Några ord om författaren

Han presenterar sig modest, med anspråkslöshet och nostalgi på samma gång, på omslaget: ”Jag är en istrorumän född i Fiume 1933. År 1949 var jag tvungen att lämna mitt land. Jag har filologiexamen i klassiska språk på Pisa Universitet och på ”Scuola Normale Superiore” på samma ort. Jag har alltid undervisat i latin och italienska på olika gymnasier i Italien men även i Madrid och Istanbul. Numer är jag pensionär. Jag lever i Pisa, men har skrivit denna bok under olivträdens skugga vid Casa di Cimitagna, vid foten av ett annat stort berg (Monte Maggiore), där det växer och ger de godaste plommonen, ett plommonträd som mina föräldrar hade med sig från Istrien, då det var tunn och ung med ett par vissna blad”.

Vi tilläger att den istrorumänske professorn Antonio Dianich är bror till en stor teolog och prelat, romersk-katolsk, Severino Dianich, biskop av Ärkestiftet i Pisa. Professorn Dianich skriver också med uppenbar glädje och sorg i själen: ”Istrorumänerna, en mycket liten lingvistisk grupp från Istrien, i vars historia nästan ingenting är säkert, med undantag från de smärtsamma händelserna från det senaste kriget, som har orsakat en dramatisk utflyttning till diaspora, har bott på backarna runt Feliciasjön och nu, efter deras återhämtning från 30-talet, bor de i en solig dal vid foten av Monte Maggiore; en liten, fattig men lycklig Arcadia, l’hortus conclusus i deras liv och i deras sång och tal som är så annorlunda.

Idag, är de gamla stenhusen, ofta med vasstak, ockuperade av personer som kommer från olika håll, bara några gamlingar är kvar – de som inte hade hjärtat att gå – och pratar fortfarande den gamla dialekten. Genom ett historiskt under överlever i New York en liten koloni, även den dömd att slockna. Det enda jag kunde göra var att hämta reliker av ett totalt skeppsbrott från mina och några bönders, tvungna att bli medborgare i en stor metropol, gamla minnen. Denna bok är tänkt att vara ett arkiv av det som fortfarande överlever från de sista istrorumänernas kultur och i synnerhet av deras (och mitt) språk som ligger på dödsbädden. Men det är även en ”vacker själsresa” i min självbiografi, en elegi för världens slut, vår istrorumänska värld”.

Dessa ord, skrivna från djupet av hjärtat, koncentrerar i sig själva det istrorumänska folkets hela drama och det befriar oss från skyldigheten av att tillägga något.

Fakta

Den istrorumänska dialekten är en av de 4 historiska dialekterna av det rumänska språket (de andra är meglenorumänska, arumänska och dacorumänska). UNESCO har satt den istrorumänska dialekten i Red Book (utrotningshotade språk) där det påpekas att språket är allvarligt hotat, eftersom det inte finns administration, utbildning, medier eller kyrkor på den historiska dialekten av rumänska språket.

Vlad CUBREACOV

Översättning gjord av Sofia Marica,  Gislaved, Mars 2011

Notă: material din 2011, recuperat de pe vechiul blog distrus de persoane din cadrul companiei rusești Sputnik Moldova.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s