BĂTRÂNCEA-MANCURTUL

Cazul socialistului Bătrâncea ilustrează cum nu se poate mai exact fenomenul mancurtismului din Basarabia. Rupând în grabă și laș harta României, în Parlamentul de la Chișinău, Bătrâncea s-a manifestat ca un mancurt clinic. Termenul mancurt (scris și mankurt) făcuse carieră la noi în anii de clătinare a imperiului sovietic. Se vede însă că ureseseul încă nu a murit dacă mancurții mai ascultă de el.

Mancurt este un cuvânt turcic, din limba kirghiză, și înseamnă ”Persoană lipsită de memorie istorică, lepădată de propriile rădăcini, renegat, înrobit identitar și/sau mental, care și-a uitat etnia, care și-a uitat numele, care a uitat ororile stăpânirii străine sau dictaturii, persoană înrobită total și îndobitocită, care își servește stăpânul cu devotament și care este capabilă, de dragul acestui stăpân, să-și ucidă până și mama”. Mancurtul este un amnezic depersonalizat și, astfel, un rob perfect.

În limba română, ca și în majoritatea limbilor europene, acest cuvânt a pătruns pe filieră literară, fiind preluat din celebrul roman al lui Cinghiz Aitmatov ”O zi mai lungă decât veacul” (sau ”Halta vânturilor”). Mancurtizarea a fost practicată inițial în Asia și viza transformarea ostaticilor în slugi fidele, devotate orbește. Legenda kirghiză la care apelează Cinghiz Aitmatov în roman spune că ostaticilor li se aplica pe capul proaspăt ras o calotă (zisă șiri) făcută dintr-o fâșie de piele proaspăt jupuită de pe coapsele unei cămile. Ostaticii erau lăsați în deșert pentru mai multe zile, într-un jug de lemn, cu mâinile și picioarele legate, iar calota șiri, urscându-se și contractându-se, se contopea cu pielea de pe țeastă și provoca dureri insuportabile, care conduceau în definitiv la pierderea aproape completă a memoriei, cu excepția unor deprinderi de bază. Eroul lui Cinghiz Aitmatov, Joleman, regăsit de mama sa, Nayman-Ana, nu numai că nu o recunoaște, ci o și ucide cu sânge rece, din porunca stăpânului său.

Putem vorbi despre mancurtul Bătrâncea, individul fiind total aservit intereselor rusești. El nu a făcut decât să-și ucidă mama în mod simbolic, sfârtecând imaginea ei cuprinsă într-o simplă hartă. Este o dramă, omenește vorbind. De multe ori cei care trăiesc în interiorul unei drame nu sunt conștienți de aceasta, hrănindu-se cu iluzia confortului pe care ți-l dă un orizont închis într-o geografie limitată și într-un cadru de timp care exclude în mod alergic trecutul. S-ar putea însă ca lucrurile să fie și mai proaste, ca acest nenorocit să fie conștient de propria-și condiție, iar atunci va trebui să vorbim despre o complicitate vicleană cu interesele străine, rusești, ceea ce ar însemna doar intrarea gogomanului în rolul scenic de mancurt, într-o distribuție tot de la Moscova.

Oricum, cred că este corect ca acestui individ să i se spună de acum încolo Bătrâncea-Mancurtul.

Chișinău, 11 decembrie 2015

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s