Hotărârea privind înlocuirea alfabetului latin cu cel rusesc începând cu 1 iunie 1938. Tiraspol, 19 mai 1938. Termenul ”chirilic” în cazul alfabetului impus vorbitorilor de limbă română din Transnistria și apoi și din Basarabia (1940-1941, 1944-1989) este impropriu. Termenul propriu este cel de ”rus”, ”rusesc”, așa cum rezultă chiar din documentul bolșevicilor. Deci, a fost … Continuă lectura CUM A FOST ÎLOCUIT ALFABETUL LATIN CU CEL RUS
Categorie: imperialismul rus
Reunificarea celor două state românești, imperativ al zilelor noastre
Intervenție în cadrul Colocviului cu tema ”BASARABIA. ISTORIE ȘI CONTEMPORANEITATE” organizat în municipiul Sfântu Gheorghe, județul Covasna, în ziua de 28 martie 2022 Dragi români, Ieri am marcat 104 ani de la Unirea Basarabiei cu Patria mamă România. Am aniversat o Unire pe care nu o mai avem întreagă, cu gândul la o nouă Unire, … Continuă lectura Reunificarea celor două state românești, imperativ al zilelor noastre
BISERICILE ROMÂNEȘTI DIN TRASCARPAȚIA AU PĂRĂSIT PATRIARHIA MOSCOVEI
Presa din Ucraina anunță că parohiile ortodoxe române din cuprinsul Comunei (plășii) Slatina, raionul Teceu, regiunea Transcapatică, au hotărât, la 22 martie 2022, prin reprezentanții lor plenipotențiari din rândul mirenilor și clericilor, să părăsească Patriarhia Moscovei. Comuna (plasa) Slatina, situată în dreapta Tisei, în subregiunea istorică Maramureșul de Nord din Transcarpația, este cea mai mare … Continuă lectura BISERICILE ROMÂNEȘTI DIN TRASCARPAȚIA AU PĂRĂSIT PATRIARHIA MOSCOVEI
ROȘCA BLOCAT LA CHIȘINĂU. DE MULT ERA TIMPUL!
Chișinăul a blocat paginile de internet ale lui Iurie Roșca. Mai sunt încă alte multe pagini de internet de blocat. Inclusiv ale prietenilor lui Roșca de la Tiraspol și Moscova. https://cubreacovblog.wordpress.com/2021/10/23/tradarea-lui-rosca-la-o-aniversare/ https://cubreacovblog.wordpress.com/2019/04/21/fructele-otravite-ale-propagandei-kremlinului/
INVITAT LA EMISIUNEA ”UNIVERSUL CREDINȚEI” (TVR)
Astă-seară am fost invitatul jurnalistului Rafael Udriște la emisiunea Universul Credinței de la TVR. Discuția s-a axat pe analiza conflictului din Ucraina din perspectiva factorului religios. Puteți urmări mai jos înregistrarea emisiunii: https://youtu.be/-oeHOGkqa8I
MOSCOVA RÂVNEȘTE GURILE DUNĂRII
Ucraina reprezintă problema nr. 1 pentru cele mai mari puteri ale lumii. SUA și UE susțin și consideră noua conducere din Ucraina legitimă, fără a avea dovezi, iar Rusia aduce argumente contra legitimității acesteia. Pe care din ele o considerați a fi “prietena” Ucrainei”? – Avem, în Republica Moldova, toate temeiurile să recunoaștem legitimitatea actualei … Continuă lectura MOSCOVA RÂVNEȘTE GURILE DUNĂRII
SPUTNIK kaput!
În sfârșit! Chișinăul a blocat site-ul Sputnik Moldova abia astăzi, 26 februarie 2022. Problema e că Radio Sputnik continuă să emită pe mai multe unde terestre alocate postului HIT FM care penetrează și spațiul României, într-o adâncime de peste 100 de kilometri de-a lungul Prutului. De asemenea, Sputnik Moldova-România continuă să publice nestingherit materialele sale … Continuă lectura SPUTNIK kaput!
INCHIZIȚIA, INSTITUȚIE OFICIALĂ ÎN BISERICA RUSĂ
Arderea pe rug a protopopului Avvacum, pictură de Grigorii Miasoedov. ”Să fie arși fără milă!” Ce curios și trist! Cât de departe a ajuns sălbăticia Bisericii Ruse! Atunci când am citit pentru prima dată în sursele rusești nu mi-a venit să cred: în Biserica Ortodoxă Rusă a existat – horribile dictu – In-chi-zi-ți-e! Da, da, … Continuă lectura INCHIZIȚIA, INSTITUȚIE OFICIALĂ ÎN BISERICA RUSĂ
MORALĂ PENTRU UCRAINENI: NU SĂPA GROAPA ALTUIA, CĂ VEI CĂDEA TU ÎN EA!
O vorbă românească spune: Nu săpa groapa altuia, că vei cădea tu în ea. Iar o vorbă rusească spune: Dacă știi că ai casa din sticlă, să nu arunci niciodată cu pietre în nimeni (”Если у тебя дом стеклянный, никогда ни в кого не бросай камнями”). Ucraina a decis, abia în data de 21 mai … Continuă lectura MORALĂ PENTRU UCRAINENI: NU SĂPA GROAPA ALTUIA, CĂ VEI CĂDEA TU ÎN EA!
ROMÂNII, POLONEZII ȘI EVREII DIN REGIUNILE UCRAINEI ANEXATE DE FEDERAȚIA RUSĂ. DIFERENȚE DE ABORDARE ȘI TRATAMENT DIN PARTEA STATELOR ÎNRUDITE
În contextul evoluțiilor din ultimii ani din Ucraina, determinate de anexiunile rusești ale unor regiuni (peninsula Crimeea și bazinul carbonifer Donbas), atenția mai multor observatori s-a concentrat inclusiv asupra modului în care unele state au abordat chestiunea minorităților lor înrudite din zona de conflict ruso-ucrainean. Vom proceda în continuare, fără niciun fel de comentarii sau … Continuă lectura ROMÂNII, POLONEZII ȘI EVREII DIN REGIUNILE UCRAINEI ANEXATE DE FEDERAȚIA RUSĂ. DIFERENȚE DE ABORDARE ȘI TRATAMENT DIN PARTEA STATELOR ÎNRUDITE