LANSARE DE CARTE LA BĂLȚI. PRIMUL JURNAL MISIONAR AL CUVIOSULUI ANATOLIE TIHAI

Joi, 12 decembrie 2019, la Biblioteca științifică a Universității de Stat ”Alecu Russo” din Bălți, a avut loc lansarea volumului româno-nipon ”Primul Jurnal misionar al Cuviosului Anatolie Tihai, un apostol român pe ogorul ortodoxiei japoneze”.

Joi, 12 decembrie 2019, în Sala de lectură nr.1 a Bibliotecii Ştiinţifice a Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi a avut loc lansarea Primului jurnal misionar al Cuviosului Anatolie Tihai apărut, în ediţie bilingvă română-niponă, cu binecuvântarea PS Antonie, Episcop de Bălţi, la Editura Episcopiei de Bălţi, în anul 2018. Evenimentul a fost organizat de Biblioteca Ştiinţifică a Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, Centru de Informare al României, Catedra de Ştiinţe Socoiumane şi Asistenţă Socială USARB şi Episcopia de Bălţi.
Printre cei care s-au referit la volumul apărut şi la personalitatea Cuviosului Anatolie Tihai au fost: Excelenţa Sa, Domnul Petrişor Ionel Dumitrescu, Consulul General al României la Bălţi, Vlad Cubreacov, responsabil de ediţie, conf. univ. dr. Lidia Pădureac, prim – prorectorul Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi pentru activitatea didactica, Olga Jacota-Dragan, asist. univ. şeful Catedrei de Ştiinţe Socoiumane şi Asistenţă Socială şi PS Antonie, Episcop de Bălţi.

Evenimentul a fost moderat de dna conf. univ. dr. Lidia Pădureac, prim – prorectorul Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi pentru activitatea didactica.

Cuviosul Anatolie s-a născut la 23 noiembrie (după alte surse – la 30 august) 1838, în satul Tărăsăuţi din judeţul Hotin (Bucovina). A urmat cursurile şcolii primare în oraşul Bălţi. Ulterior a absolvit Seminarul Teologic din Chişinău şi Academia Teologică din Kiev, întemeiată de Sfântul Ierarh Petru Movilă. A locuit pe Muntele Athos patru ani, unde a fost tuns în monahism în 1865 în Mănăstirea Zografu. Acolo a învăţat limbile greacă şi bulgară, precum şi arta picturii bizantine. Este apoi trimis să-l ajute pe Părintele Nicolae (Sfântul întocmai cu apostolii Nicolae Kasatkin, devenind cel mai bun colaborator al sfântului) în lucrarea sa misionară din Japonia. Ieromonahul Anatolie a ajuns în Japonia în luna decembrie a anului 1871, în timp ce activităţile Părintelui Nicolae erau încă concentrate în Hakodate. A fost paroh al bisericii ortodoxe şi superior al Centrului misionar din Hokodate (1872-1878), profesor al Seminarului Teologic Ortodox din Japonia (Surugadai Kanda, Tokio), întemeietor al bisericii din Osaka (1878), conducător al Misiunii Ortodoxe Ruse în Japonia (1879-1881), profesor şi director al Şcolii de catiheţi din Osaka (1882-1889). În 1880, Cuviosul Anatolie a fost ridicat la rangul de arhimandrit. La sfârşitul anilor 1880, sănătatea arhimandritului Anatolie a început să se înrăutăţească, iar în vara anului 1890 s-a întors în Rusia, unde a şi trecut la cele veşnice în ziua de 28 noiembrie 1893. Când Cuviosul Anatolie a venit în Japonia, în această ţară erau doar 50 de creştini ortodocşi. Când a plecat din Japonia, acolo erau peste 20000 de ortodocşi.

Cuviosul Anatolie Tihai s-a remarcat şi ca poliglot, cunoscând, pe lângă limba română maternă mai multe limbi străine: rusa, greaca, japoneză, bulgară, engleză şi slava bisericească, având noţiuni de franceză, germană şi chineză.

A întreprins mai multe călătorii misionare în întreg cuprinsul Japoniei, lăsându-ne două Jurnale misionare şi impresii despre o călătorie misionară în China (1888). Primul jurnal misionar al Cuviosului Anatolie Tihai a apărut, în ediţie bilingvă română-niponă, la Editura Episcopiei de Bălţi, în anul 2018, cu binecuvântarea PS Antonie, Episcop de Bălţi.

Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s