Ortodoxia Română din Ucraina între ”Lumea Rusă” și ”Lumea Ucraineană”

La 29 februarie 2024, Sfântul, Marele și Îndreptătorul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, convocat în ședință plenară în Aula Magna a Palatului Patriarhal din București, a hotărât, între altele, ”binecuvântarea, încurajarea și susținerea inițiativelor comunităților ortodoxe românești din Ucraina de a reface comuniunea cu Biserica Mamă, Patriarhia Română, prin organizarea lor juridică în structura religioasă numită Biserica Ortodoxă Română din Ucraina” (punctul 11 pe agenda sinodală).

Cu siguranță că această hotărâre va provoca cea mai mare supărare la Moscova, la Patriarhia din preajma Kremlinului. S-ar putea ca și la Kiev, adepți ai jurisdicției moscovite peste credincioșii români din Ucraina să se manifeste solidar și identic cu Patriarhia Moscovei. Aceasta din urmă, tot mai (auto)izolată în ansamblul Ortodoxiei, va avea curajul să întrerupă comuniunea euharistică și relațiile canonice cu Patriarhia Română? Vorbim totuși despre două cele mai mari Biserici autocefale ortodoxe. Patriarhia Moscovei este cea mai mare numeric în afara Europei instituționalizate, pe când Patriarhia Română este cea mai mare numeric în cuprinsul Uniunii Europene și al NATO. De partea cui vor fi în acest diferend româno-rus din Ucraina autoritățile de stat și cele câteva entități aflate în schismă și concurență și care se declară ortodoxe?

Această hotărâre a Sfântului Sinod al Patriarhiei Române a fost mult așteptată și trebuie interpretată contextual, intrucât este determinată în mod direct de evoluțiile din Ucraina. Amintim că anterior, în ședința sa din 21 februarie 2019, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a luat în dezbatere situația schismei bisericești din Ucraina și a subliniat în Comunicatul oficial de presă că:  ”Pentru o decizie concretă şi corectă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la o viitoare ședință a Sfântului Sinod se va ține seama cu prioritate de faptul că în Ucraina există 127 de parohii ortodoxe românești, în special în zona Bucovinei de Nord, aflate în jurisdicția Bisericii Ortodoxe din Ucraina – Patriarhia Moscovei.

Este necesară o consultare reală a acestor ortodocși români, care sunt preocupați de păstrarea identității lor etnice şi lingvistice.

În acest sens, este necesară obținerea de garanții scrise din partea autorităților bisericești şi ale statului ucrainean că identitatea etnică şi lingvistică a românilor va fi respectată, precum şi că acești ortodocși români vor avea posibilitatea de a se organiza într-un Vicariat Ortodox Român şi a cultiva legături spirituale cu Patriarhia Română, spre a fi sprijiniți prin trimiterea de cărți de cult şi de teologie în limba lor maternă, adică limba română.

S-a menționat faptul că, în România, funcționează deja un Vicariat Ortodox Ucrainean, începând cu anul 1990”. Acest Comunicat de acum cinci ani a avut valoare de test pentru toți cei vizați, entități religioase și entități politice.

CUM AU REACȚIONAT ACTORII BISERICEȘTI DIN UCRAINA?

a) Biserica Ortodoxă Ucraineană, derivată a Patriarhiei Moscovei (BOU-PM)

Această entitate condusă de mitropolitul Onufrie Berezovski, având în jurisdicție cel mai mare număr de comunități locale, dar fiind supusă riscului real de scoatere în afara legii, a trecut cu vederea poziția Patriarhiei Române. Mitropolitul Onufrie Berezovski, membru al Sinodului Permanent de la Moscova, este unul dintre adversarii cei mai înverșunați ai jurisdicției Patriarhiei Române în Republica Moldova. El a fost șef al delegației Patriarhiei Moscovei la runda de negocieri cu Patriarhia Română ținută la mănăstirea Troian din Bulgaria în ziua de 22 noiembrie 2007. Amintim că la 14 noiembrie 2007, mitropolitul Onufrie Berezovski își punea semnătura pe o ”Declarație a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene în legătură cu acțiunile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române”, document care contesta dreptul Patriarhiei Române de a exercita jurisdicția sa canonică peste comunitățile ortodoxe române din Republica Moldova și Ucraina asociate benevol în Mitropolia Basarabiei.

Totodată, ierarhii locali ai acestei structuri au adoptat poziții și comportamente diferite.

Astfel, mitropolitul Agatanghel Savvin al Odesei, vechi și aprig susținător al regimului separatist din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, având strânse conexiuni pe linia serviciilor secrete, și-a întețit declarațiile antiromânești, încercând să inducă o stare de frică în sânul comunităților ortodoxe românești din subordine. Oricât de paradoxal ar părea, acest mitropolit care a salutat oficial mascarada plebiscitară numită ”referendum pentru autodeterminarea Republicii Moldovenești Nistrene (RMN)”, ca și pe cea privind ”unirea RMN cu Federația Rusă”, a fost și este protejat și de autoritățile de la Kiev, și de slăvitul SBU.

În contrast cu mitropolitul Agatanghel Savvin de la Odesa, mitropolitul Mark Petrovțî de Hust și Vinogradov le-a eliberat, la 29 martie 2022, o carte canonică preoților ortodocși români din regiunea Transcarpatică (protopopiatul Slatina) în care arată că ”Episcopia de Hust a Bisericii Ortodoxe Ucrainene nu are nimic împotriva trecerii Sfințiilor Voastre în Patriarhia Română”.

În regiunea Cernăuți, unde există cea mai mare concentrație de parohii ortodoxe române, care înainte de ocupația sovietică au ținut de Patriarhia Română, mitropolitul Meletie Egorenko nu a exprimat niciun fel de atitudini, păstrând neutralitatea, în schimb vicarul acestuia, mitropolitul (horepiscopul) Longhin Jar de Bănceni, duhovnicul fostului președinte ucrainean Viktor Ianukovici, a acționat de o manieră neașteptată primind în comuniune mai mulți preoți ziși ”nepomenitori” din diverse județe ale României, comițând astfel o gravă ingerință canonică. De asemenea, mitropolitul Longhin Jar contestă dreptul Bisericii Ortodoxe Române de a exercita jurisdicția sa canonică tradițională în cuprinsul Republicii Moldova. Poate spune mitropolitul Onufrie Berezovski de la Kiev sau poate patriarhul Kiril Gundiaev al Moscovei ce caută antimisele horepiscopului Longhin Jar prin comunități din România? Patriarhia Moscovei și-a făcut Exarhate în Turcia (împotriva Patriarhiei de Constantinopol) și în Africa (împotriva Patriarhiei de Alexandria). Iată că acum acționează și împotriva Patriarhiei Române prin acest horepiscop de Bănceni cu expansiunea lui în România.

b) Biserica Ortodoxă din Ucraina (BOU)

Această entitate, minoritară jurisdicțional în Ucraina, condusă de mitropolitul Epifanie Dumenko și avându-l ca ”patriarh onorific” pe Filaret Denisenko, a anunțat, la 27 iulie 2019, că ar fi decis crearea unui vicariat ortodox român pentru comunitățile religioase din Ucraina în care etnicii români sunt majoritari. Cu toate acestea, deși au trecut 4 ani și 7 luni, nu a fost elaborat, aprobat și înregistrat în ordinea stabilită Statutul unui asemenea vicariat, nu a fost desemnat un cleric român care să conducă administrativ o asemenea structură și nu a fost făcută dovada că ea ar cuprinde comunități ortodoxe românești din Ucraina, care să fi aderat benevol la jurisdicția mitropolitului Epifanie. Acest proiect, exploatat propagandistic pe larg de presa ucraineană, a murit din start, fiind o simplă intenție afișată demonstrativ, neavând nicio acoperire în realitate. O formă lipsită complet de fond. În Ucraina nu funcționează niciun vicariat ortodox român. E o ficțiune. Ilf și Petrov, autorii ”Vițelului de aur”, ar fi spus în acest caz, cu ironia lor caracteristică: ”Firma Coarne și Copite” (”Контора Рога и Копыта”).

Mai mult ca atât. La 10 februarie 2024, fiind prezent la Cernăuți, mitropolitul Epifanie Dumenko a invitat parohiile ortodoxe române din Nordul Bucovinei, Nordul Basarabiei și Ținutul Herța să adere la structura pe care o conduce, lansând totodată conceptul de natură politică și geopolitică de ”Lume Ucraineană”, în oglindă cu cel de ”Lume Rusă”. ”Будемо розбудовувати свій український світ”/”Vom construi lumea noastră ucraineană”, le-a transmis mitropolitul Epifanie românilor din regiunea Cernăuți, invitându-i să schimbe așa-zisa ”Lume Rusă” (concept imperial) pe așa-zisa ”Lume Ucraineană” (concept microimperial). Același tip de îndemnuri a exprimat chiar zilele acestea și episcopul Teognost Bodoriak de Cernăuți și Bucovina, la care nu a aderat nicio comunitate românească.

c) Biserica Ortodoxă Ucraineană Patriarhia Kievului (BOU PK)

”Patriarhul onorific” al Bisericii Ortodoxe din Ucraina, Filaret Denisenko, a mers și mai departe în ”construcția Lumii Ucrainene” și a înființat în cuprinsul Mitropoliei Basarabiei din Republica Moldova două structuri religioase ucrainene (”Mitropolia Moldovei de Est” și ”Episcopia de Râșcani și Ocnița”) în frunte cu frații Filaret și, respectiv, Aviv Pancu, ambii de origine etnică română, deținători ai cetățeniei ucrainene acordate contrar cadrului legal ucrainean, despre care s-a spus că ar fi de mai mulți ani în coordonarea SBU. Cele două entități înființate de ”patriarhul onorific” Filaret Denisenko sunt înregistrate juridic în ordinea stabilită de legislația Republicii Moldova.

d) Statul ucrainean

Statul ucrainean a avut, în funcție de contexul de timp, poziții ezitante, contradictorii sau vădit interesate. Inconsecvente în ceea ce privește legislația în materie de libertate de conștiință și organizații religioase, autoritățile de la Kiev au inițiat procedurile legislative de modificare a cadrului juridic existent, însă nu sunt capabile să le finalizeze. Există mai multe cazuri confirmate în care agenții statului (inclusiv reprezentanți ai SBU) au încercat să pună presiune pe preoții și credincioșii ortodocși români din Ucraina, în vederea trecerii lor forțate la BOU condusă de mitropolitul Epifanie Dumenko și a împiedicării oricărei apropieri de Biserica Ortodoxă Română de care au ținut în mod tradițional.

Agenții statului (inclusiv reprezentanții SBU) nu au exercitat însă același tip de presiuni asupra reprezentanților (cu mult mai numeroși) ai BOU PK condusă de ”patriarhul onorific” Filaret Denisenko, pe care îl asistă în ceea ce privește implicarea directă în cuprinsul Mitropoliei Basarabiei din Republica Moldova. Poate spune cineva din administrația de la Kiev ce caută ”patriarhul onorific” Filaret Denisenko cu episcopiile sale din Republica Moldova? Din câte se știe, în elanul său imperial Patriarhia Moscovei îi consideră pe românii din Republica Moldova drept ”parte inseparabilă a Lumii Ruse”. Vedem acum că și ”patriarhul onorific” al mitropolitului Epifanie Dumenko îi consideră pe aceiași români din Republica Moldova drept parte a ”Lumii Ucrainene”. Implicându-se bisericește în Republica Moldova, Kievul a transmis un semnal clar către București, semnal receptat ca atare, întrucât avem pe față o formă de expansionism ucrainean în spațiul spiritual românesc. Între mitropolitul Longhin Jar și ”patriarhul onorific” Filaret Denisenko nu e nicio diferență de comportament în raport cu românii și Biserica Ortodoxă Română. Aceste forme de expansiune bisericească ucraineană se produc de câțiva ani în paralel cu expansiunea cetățeniei ucrainene în Republica Moldova (120 000 de pașapoarte ucrainene eliberate ilegal în regiunea separatistă transnistreană și peste 250 000 de pașapoarte eliberate ilegal în Republica Moldova). Toate căpeteniile separatiste de la Tiraspol dețin cetățenia Ucrainei, care le-a fost acordată ilegal. În februarie 2024 Kievul a anunțat că intenționează să-și reactiveze Consulatul itinerant din regiunea separatistă transnistreană, astfel încât să poată relua ”pașaportizarea” locuitorilor sistată în 2020. Extrapolând, imaginați-vă că Republica Moldova sau oricare alt stat și-ar deschide un Consulat în Crimeea ocupată de Federația Rusă sau la Donețk ori Lugansk.

Da, mai e ceva. Statul ucrainean, atât la nivel de factori administrativi, cât și la nivel de reprezentanți diplomatici, a făcut, în repetate rânduri și într-un elan marcat de lipsă de realism, demersuri oficiale și semioficiale în favoarea recunoașterii BOU conduse de mitropolitiul Epifanie Dumenko de către Patriarhia Română. Prin aceste demersuri partizane statul ucrainean a demonstrat că nu întrunește condiția legală de neutralitate religioasă.

Este de remarcat însă că, acolo unde comunitățile ortodoxe românești din Ucraina au dorit să se organizeze autonom, în afara structurilor administrative bisericești moscovite sau kievene, statul nu a creat, deocamdată, piedici majore.

e) Românii ortodocși din Ucraina

Cea mai mare parte a românilor ortodocși din Ucraina a preferat să rămână în așteptare, păstrând statu-quo-ul canonic. Astfel, 121 de parohii au rămas în prizonieratul canonic al BOU-PM, instituit în 1940 și reinstituit în 1944, alte 6 parohii au decis ieșirea de sub jurisdicția moscovită și aderarea lor, într-un moment potrivit, la Patriarhia Română, iar 3 parohii au aderat canonic, de mai mulți ani, la Biserica Ortodoxă Română, prin Mitropolia Basarabiei, fiind înregistrate în ordinea juridică stabilită de legislația ucraineană.

Fiind preocupați de identitatea lor etnică și lingvistică, dornici să evite pericolul slavizării (fie prin rusificare, fie prin ucrainizare), mai mulți reprezentanți ai comunităților ortodoxe române din regiunile Odesa, Cernăuți și Transcarpatică au inițiat consultări în vederea identificării unei soluții pragmatice, corecte din punct de vedere legal și canonic, care să-i scoată din logica războiului bisericesc de uzură dintre Moscova și Kiev.

Aceste consultări s-au întețit odată cu votarea în prima lectură, de către Rada Supremă a Ucrainei (cu 267 voturi pro și 15 contra), a proiectului de lege nr. 8371 care deschide calea scoaterii în afara legii, pe cale judecătorească, la cererea Cabinetului de Miniștri, a organizațiilor religioase care au legături cu statul rus agresor, vizată fiind BOU PM, condusă de mitropolitul Onufrie Berezovski.

Consultările s-au intensificat mai cu seamă după data de 10 februarie 2024, când mitropolitul BOU, Epifanie Dumenko, a cerut public la Cernăuți ca Rada Supremă să adopte în lectură definitivă, cât mai curând posibil, proiectul de lege nr. 8371. Acest fapt a fost de natură să-i alerteze pe reprezentanții comunităților ortodoxe române din Ucraina.

Singura soluție pragmatică, legală și canonică identificată de reprezentanții comunităților ortodoxe românești din regiunile Odesa, Cernăuți și Transcarpatică a fost ieșirea din confruntarea bisericească ruso-ucraineană și revenirea la comuniunea cu Biserica mamă, Patriarhia Română, ca formă de evitare a rămânerii în afara cadrului legal (pe termen scurt) și a riscului de slavizare (pe termen mediu și lung).

O asemenea soluție nu este îndreptată împotriva niciuneia dintre părțile ortodoxe aflate în litigiu bisericesc major (Patriarhia de Constantinopol, Patriarhia Moscovei și derivatele lor din Ucraina, precum și autoproclamata ”Patriarhie a Kievului”) și oferă posibilitatea de a rămâne în comuniune canonică și euharistică cu ansamblul Ortodoxiei, prin Biserica Ortodoxă Română. Această soluție, considerată optimă în actuala situație bisericească foarte complicată din Ucraina, a fost adusă la cunoștința Patriarhiei Române, care, la 29 februarie 2024 a hotărât să ia act cu binecuvântare, să încurajeze  și să susțină părintește inițiativa reprezentanților românilor ortodocși din Ucraina.

Aceștia au ținut cont de trei aspecte:

a) articolul 8 al Legii Ucrainei cu privire la libertatea de conștiință și organizațiile religioase, prevede că ”Statul recunoaște dreptul unei comunități religioase la subordonarea ei canonică și organizatorică oricărui centru religios (conduceri religioase) din Ucraina și de peste hotare și schimbarea liberă a acestei subordonări prin efectuarea modificărilor corespunzătoare în Statutul (regulamentul) comunității religioase”;

b) potrivit unor studii sociologice, 61% dintre românii din Ucraina și-au exprimat acordul pentru revenirea comunităților lor ortodoxe din regiunile Cernăuți, Transcarpatică și Odesa în comuniunea Bisericii Ortodoxe Române, iar 35% ar dori revenirea pentru a evita situația de ilegalitate (scoaterea BOU PM în afara legii este doar o chestiune de timp);

c) toate comunitățile ortodoxe românești din Ucraina sunt mai vechi decât BOU condusă de mitropolitul Epifanie Dumenko și niciuna dintre acestea nu a făcut vreodată parte din această structură înființată relativ recent și nerecunsocută de majoritatea Bisericilor Ortodoxe autocefale din lume.

În cea mai mare parte a lor, românii ortodocși din Ucraina doresc să revină în comuniunea directă a Bisericii mame, Patriarhia Română, în deplin respect pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a statului ucrainean separat de Biserică și în deplin respect față de hotărârea altor comunități ortodoxe din Ucraina de a adera la alte jurisdicții canonice decât cea a Patriarhiei Moscovei aflată sub riscul real de scoatere în afara legii. Ei sunt determinați să păstreze o legătură frățească, de dragoste, cu toți creștinii ortodocși din Ucraina și din lumea întreagă.

Este important de precizat că, potrivit reprezentanților românilor din Ucraina, structura religioasă Biserica Ortodoxă Română din Ucraina va avea rangul special de Exarhat, pentru a evita intrarea în conflict teritorial și administrativ-canonic cu orice entitate religioasă ortodoxă din cele existente în prezent în Ucraina.

De precizat de asemenea că Biserica Ortodoxă Română din Ucraina nu este instituită de sus în jos, ci reprezintă o entitate asociativă creată de jos în sus, de către cetățeni ucraineni de origine română, ca formă a exprimării libere a voinței lor suverane, fără niciun amestec din afară, sub protecția legislației ucrainene și a standardelor europene în materie de drepturi ale omului și libertate de conștiință.

CE URMEAZĂ?

Dat fiind că Patriarhia Română le respectă românilor ortodocși din Ucraina deplina libertate de a decide, conform legilor țării, pentru ei înșiși și comunitățile lor, jurisdicția canonică în care să se afle, este de așteptat ca acești români să convoace o adunare constitutivă la care să-și aleagă un conducător și reprezentanții legali, să aprobe un Statut de organizare și funcționare și să ceară Serviciului de Stat al Ucrainei pentru Etnopolitică și Libertatea de Conștiință (SSELC) înregistrarea acestui Statut și înzestrarea noii entități bisericești cu personalitate juridică ucraineană.

Înregistrarea organizației religioase (cultului religios) Biserica Ortodoxă Română din Ucraina nu ar trebui să fie o problemă, atât timp cât în Ucraina sunt înregistrate în prezent 5 entități bisericești distincte care se declară ortodoxe, după cum există 2 entități bisericești distincte care se declară greco-catolice, precum și mai multe entități distincte aparținând altor culte religioase.

De tratamentul pe care SSELC îl va aplica Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina depinde în mod direct și deplin atitudinea pe care Patriarhia Română o va adopta în chestiunea bisericească din Ucraina.

Este de așteptat ca în această situație Serviciul de Stat pentru Etnopolitică și Libertatea Religioasă de la Kiev să manifeste maximum de corectitudine, în spirit autentic european, SBU să nu se implice prin exercitarea de presiuni sau proferarea de amenințări, dat fiind că avem în față o chestiune a drepturilor omului, fără nicio conotație politică, iar preoții și credincioșii ortodocși români din Ucraina să aibă conștiința că fac un lucru necesar, corect și responsabil, în respect față de stat și față de legislația ucraineană și cea europeană în domeniu.

Oricum, a sosit timpul ca prietenii noștri din administrația centrală de la Kiev să citească atent Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) pronunțată la 13 decembrie 2001 în dosarul ”Mitropolia Basarabiei și alții contra Republicii Moldova”, un proces în care perdanții au fost Guvernul de la Chișinău și structura locală a Patriarhiei Moscovei în Republica Moldova. Jurisprudența CEDO este importantă pentru o înțelegere corectă a modului în care trebuie respectate și aplicate prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului, instrument ratificat de Ucraina.

Patriarhia Română, care i-a ajutat substanțial pe locuitorii Ucrainei și Armata ucraineană în ultimii doi ani, a urmărit permanent, cu maximă atenție, cum sunt respectate drepturile religioase ale românilor ortodocși din Ucraina și și-a exprimat poziția. Astfel, în februarie 2023, Sfântul Sinod al BOR transmitea un Comunicat oficial în care spunea: „În legătură cu situația parohiilor ortodoxe românești din zona Bucovinei de Nord, aflate în jurisdicția Bisericii Ortodoxe Ucrainene, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române își menține ferm poziția favorabilă respectării drepturilor și libertăților comunităților românești din toată Ucraina, după cum sunt respectați ucrainenii din toată România”.

În încheiere, trebuie să amintim că Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a hotărât în aceeași ședință din 29 februarie 2024 ”reafirmarea faptului că toți clericii ortodocși români și păstoriții lor din Republica Moldova care revin în Mitropolia Basarabiei sunt clerici canonici și credincioși binecuvântați, iar orice sancțiune disciplinară îndreptată împotriva lor pe motivul apartenenței lor la Biserica Ortodoxă Română este considerată nulă și neavenită, potrivit hotărârii sinodale nr. 8090 din 19 decembrie 1992”.