VLADIMIR SOROCOVSCHI: CÂTEVA CUVINTE DESPRE VESTITUL MISIONAR ORTODOX – ARHIMANDRITUL ANATOLIE TIHAI

Misiunile externe, înfiinţate şi cârmuite de Biserica ortodoxă rusească, au avut izbânda strălucită în veacul trecut. Basarabia a dat şi ea câţiva bărbaţi însemnaţi, care au contribuit mult pentru realizarea acestei izbânzi.

Acum avem prilejul să pomenim pe unul dintre aceşti bărbaţi, care au propovăduit sf. Evanghelie în Japonia: este arhimandritul Anatolie Tihai.

Până Ia călugărire se numea Alexandru Dimitrie Tihai şi s-a născut în comuna Tărăsăuţi, judeţul Hotin. Studiile le-a făcut Ia Seminarul teologic din Chişinău. Fiind în secţia mijlocie, a părăsit şcoala şi fără ştirea părinţilor a pătruns la Muntele Athos, unde la 1865 s-a călugărit. În anul 1866 se înapoiază la Chişinău şi intră din nou la Seminar. Într-un an a studiat aici clasa filosofică şi teologică. Isprăvind seminarul, pleacă la Kiev cu gândul de a urma teologia în Academia duhovnicească, ceea ce a reuşit să facă, depunând mai întâi examenul de admitere la toate obiectele cursului seminarial, după cerinţele de atunci.

La Kiev a stat neîntrerupt până la isprăvirea Academiei, studiind cu stăruinţă obiectele teologice şi limbile clasice. Fire visătoare, ierodiaconul Anatolie mereu se gândea la călătorii în tari străine. Şi gândul acesta n-a fost în zadar. Dumnezeu l-a îndreptat spre Japonia, unde i-a fost sortit să răspândească cu mare zel credinţa ortodoxă printre păgânii fanatici. Aceasta s-a petrecut întâmplător.

În Japonia, ieromonahul Nicolae Kasatkin, mai târziu episcop şi arhiepiscop al Japoniei, izbuti să creştineze câteva zeci de japonezi, înfiinţând astfel o societate ortodoxă. Aceasta a făcut-o din propriul său imbold în oraşul Hakodate, unde era în slujba bisericii pe lângă consulatul rusesc. Văzând că propovăduirea lui între păgâni are spor şi fiind convins că un singur om şi fără nici un ajutor bănesc nu va fi îndestulător pentru întreaga Japonie, ieromonahul Nicolae s-a hotărât să plece în Rusia. Scopul lui era să înfiinţeze acolo o misiune specială, ceea ce era în competenţa sfântului Sinod rusesc. În anul 1870, misiunea a fost înfiinţată şi sf. Sinod a alcătuit un regulament privitor la activitatea membrilor şi cârmuitorului acestei misiuni. Însă chiar de la început s-a simţit mare lipsă de misionari; aceasta din pricina că nu se găseau doritori să plece pentru propovăduire în Japonia. De aceea ierom. Nicolae, în calitate de cârmuitor al misiunii, ţinu câteva conferinţe în mai multe şcoli teologice ruseşti, cu scopul de a inspiră tinerilor studenţi dorinţa să slujească acestei misiuni.

La sfârşitul anului 1870, tot în acest scop vizitează Academia din Kiev, unde descrie studenţilor starea religioasă a japonezilor şi neajunsurile misiunii ortodoxe de curând înfiinţată în Japonia. Prin aceasta a deşteptat în sufletul ierodiaconului Anatolie, care era atunci în ultimul an la Academie, o dorinţă neclintită de a se consfinţi slujirii misionare. De aceea, îndată după isprăvirea Academiei, înaintează sfântului Sinod o cerere, în care roagă să fie trimis în Japonia în calitate de membru al misiunii. Cererea lui a fost aprobată. Înainte de a pleca în Japonia a fost înaintat la treapta de arhimandrit.

Despre activitatea lui misionară n-avem ştiri amănunţite. Din cele câte le-am cules de prin revistele teologice ruseşti, se ştie că arhim. Anatolie apare în Japonia în anul 1872, stabilindu-se în or. Hakodate, unde era deja o societate ortodoxă, compusă din 50 membri. Atunci s-a hotărât la adunarea credincioşilor ca centrul misiunii să fie mutat în Tokio, reşedinţa cârmuitorului, iar în Hakodate să lucreze arhim. Anatolie. Astfel el era nevoit, chiar de la începutul activităţii sale, să lucreze independent, având ca ajutori trei cateheţi japonezi: Matei Kangheta, Ioan Katakura şi Ioan Sakai.

În Hakodate arhim. Anatolie a lucrat până pe la 1880. Într-un timp relativ scurt, a deprins limba japoneză, pe care mai târziu a stăpânit-o la perfecţie. Din această pricină, predica lui întotdeauna avea mare răsunet în sufletul poporului japonez, căruia mai mult decât altui popor îi place să-i vorbeşti în limba lui, cu toate că foarte mulţi japonezi cunosc câte o limbă europeană (afară de limba rusească, pe care o cunosc numai acei care au învăţat în şcolile misiunii ortodoxe), împreună cu cei trei cateheţi, arhim. Anatolie a organizat predici publice în trei puncte ale oraşului: în centru, unde era biserica consulatului şi locuinţa lui şi la margini, în casele japonezilor ortodocşi. Până la 1875, el a creştinat 225 japonezi, formând astfel o societate ortodoxă care număra aproape 300 membri. Pentru cârmuirea societăţii el a organizat consiliul parohial, compus din toţi cateheţii şi 10 membri, aleşi dintre credincioşi. Datoriile consiliului au fost: educaţia religioasă a membrilor societăţii şi îndreptarea lor potrivit cu canoanele credinţei creştine.

Tot în Hakodate, arhim. Anatolie a ridicat o clădire pentru şcoală, cu o secţiune deosebită pentru fete, în care a predat mai mult el şi două învăţătoare japoneze: una invitată din or. Senday, iar alta aleasă dintre creştinele de pe loc. Amândouă aceste învăţătoare au fost însărcinate de către arhim. Anatolie şi cu catehizarea femeilor.

Atât în şcoala de băieţi cât şi în cea de fete, se predau: catehismul, Istoria Vechiului şi a Noului Testament, aritmetica, geografia, limbile: japoneză, chineză şi rusească şi scrisul. Pentru fete a rânduit şi câteva ceasuri de croitorie şi împletituri. Între anii 1878-1880, în ambele şcoli erau 70 elevi.

Neajunsurile şcolilor de stat, în care nu se predă religia, ci numai morala, au îndemnat pe arhim. Anatolie să se ocupe în mod deosebit cu creşterea copiilor. În acest scop el a organizat şcolile duminicale, existente în toate societăţile ortodoxe din Japonia; numai că în Hakodate ele au fost exemplare, datorită energiei arhimandritului Anatolie. Aceeaşi grijă a avut şi pentru oamenii maturi, căutând să le dea nu numai educaţia curat creştinească, ci să formeze din ei şi răspânditori iscusiţi ai ortodoxiei. Aceasta a avut o însemnătate deosebită în istoria misiunii ortodoxe din Japonia, din motivul următor: aproape toţi japonezii ortodocşi din Hakodate fiind săraci, s-au împrăştiat pe insula Nippon, care fiind nepopulată, a fost oferită japonezilor de guvernul lor să o colonizeze. Coloniştilor din Nippon s-au dat mai multe drepturi şi privilegii, ceea ce a încurajat pe mulţi din întreaga ţară să se aşeze acolo. Cu timpul Nippon a devenit o insulă colonizată complet. Multă vreme statul nu se amesteca deloc în viaţa religioasă a coloniştilor; chiar misionarii creştini nu erau împiedecaţi de a predica. Creştinii s-au folosit de această împrejurare, mai ales ortodocşii din Hakodate, predicând fără nici o frică adevărata credinţă a lui Hristos. Mulţumită faptului că ortodocşii au fost bine pregătiţi de către arhim. Anatolie, ei au izbutit să creştineze un număr destul de mare de păgâni care mai târziu au fost încredinţaţi unui preot japonez, trimis anume de cârmuitorul misiunii.

La sfârşitul anului 1879, arhim. Anatolie părăseşte Hakodate, stabilindu-se pentru câteva luni în Tokio. Fiind bun meşter în pictura icoanelor, învăţând acest meşteşug la Muntele Athos, a stăruit foarte mult şi a reuşit să înfiinţeze acolo o şcoală de pictură bisericească despre care se pomeneşte în dările de seamă anuale ale misiunii până la războiul cel mare. Două învăţătoare ale acestei şcoli au pictat sf. icoane pentru toate bisericile din provincii.

La începutul anului 1880, cârmuitorul misiunii a hotărât, să înfiinţeze, punctul misionar în or. Osaka, un centru însemnat al Japoniei, sub conducerea arhimandritului Anatolie. În Osaka însă nu era nici o biserică, iar misiunea avea lipsă de mijloace băneşti. Şi atunci el plecă în Rusia pentru ca să strângă banii anume pentru zidirea acestei biserici. Într-un an cutreieră mai multe oraşe, reuşind, să strângă o sumă destul de însemnată, cu care se înapoiază în Japonia. Biserica şi clădirile misiunii au fost ridicate sub privigherea lui apropiată, iar icoanele le-a pictat el însuşi în stil athonit. În Osaka şi împrejurimile lui, arhim. Anatolie a lucrat până la moarte (1893), depunând aceeaşi stăruinţa pentru creştinarea paginilor ca şi în Hakodate. Aceasta ne dovedeşte faptul că societatea ortodoxă înfiinţată de el în Osaka, se putea compara în toate privinţele numai cu societatea ortodoxă din Tokio în fruntea căreia era episcopul Nicolae. Aceeaşi dragoste faţă de copii a arătat-o şi în Osaka, căutând să le dea creşterea curat creştinească şi ferindu-i de orice influenţă păgână. Astfel el organiză şcoli duminicale, pe care le-a condus singur, iar în 1883, pentru pregătirea propovăduitorilor care trebuiau să predice în sudul Japoniei, unde dialectul limbii se deosebea de dialectul din Nord, el înfiinţă şcoala de cateheţi. Cu toate că şcoala aceasta s-a contopit cu şcoala de cateheţi din Tokio, arhimandritul Anatolie n_a încetat de a se ocupa cu pregătirea tinerilor silitori pentru propovăduire, care întotdeauna după isprăvirea şcolii de cateheţi sau a Seminarului teologic din Tokio, deveneau cei mai buni colaboratori ai misionarilor ruşi.

În sfârşit, arhimandritul Anatolie a predicat în oraşele Kamioko şi Hamamaţu, căutând să pregătească terenul favorabil pentru predica ortodoxă şi în insulele sudice ale Japoniei, ceea ce era greu de făcut din pricină că locuitorii de acolo erau prea devotaţi religiilor păgâne, stăruind să înlăture prin orice mijloace pe oricare misionar creştin, care ar încerca să predice în mijlocul lor. De câteva ori arhim. Anatolie a predicat şi în Kioto, oraşul sfânt al japonezilor, unde a încercat să pună temelia unei societăţi ortodoxe. Însă acest lucru au reuşit să-l facă numai urmaşii săi. Reumatismul pe care 1-a căpătat încă în Hakodate şi care i-a pricinuit dureri grozave în timpul vieţii lui, 1-a silit în anul 1893 să se înapoieze în Rusia. Cu toate stăruinţele doctorilor de a-i reda sănătatea, arhimandritul Anatolie, după un timp scurt, în ziua de 28 noiembrie 1893 a murit la Petersburg, unde şi a fost îngropat.

Astfel s-a stins viaţa unuia dintre cei mai mari râvnitori pentru propovăduirea ortodoxiei printre păgâni din vremea noastră. Cei cari l-au deplâns mai mult sunt misionarii cu care a lucrat în Japonia şi credincioşii japonezi, care în amintirea lui, au ridicat aproape de catedrala ortodoxă din Tokio un monument în forma unei cruci, cu o icoană în faţă şi un necrolog scurt în spate. A fost mult iubit de către japonezii lui, cari i se adresau numai cu «batiuşka» rusesc, de care fapt se mirau toţi misionarii ruşi şi chiar P. S. Nicolae al Japoniei. (Celorlalţi misionari hirotoniţi, japonezii se adresau cu simplul: (părinte, iar episcopului cu „dai-simpu”). Iată trăsăturile caracteristice ale arhimandritului Anatolie: „Caracterul liniştit, râvna şi consecvenţa în toate acţiunile; tactica şi răbdarea deosebită, atât de trebuincioasă în legăturile europenilor cu japonezii. Blândeţea unită cu căldura inimii şi dragostea nemărginită pentru ţarina sa. Mai cu seamă, aceasta şi-a exprimat-o faţă de copii”. Odată arhim. Anatolie venind în clasă la şcoala de cateheţi, a zărit pe un perete câteva figuri desenate de elevii săi. În aceasta a văzut exemplul unei purtări rele a copiilor şi a fost atât de mişcat, încât nu şi-a putut stăpâni lacrimile şi chiar a plâns.

Pentru toate acestea arhimandritul Anatolie a fost respectat şi mult iubit de japonezii ortodocşi. Dumnezeu să-l odihnească cu drepţii!

Sorocovschi Vladimir, licenţiat în teologie.

Text aparut in nr.5 al revistei ,,Misionarul” 1933.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s